Simona Halep, locul 8 WTA, a câştigat a doua oară consecutiv turneul de categorie Prmier Mandatory de la Madrid, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 6-7 (5), 6-2, pe franţuzoaica Kristina Mladenovic, locul 17 WTA. Acesta este al 15-lea turneu câştigat de Simona Halep la simplu, în cariera profesionistă, primul în acest an.
Finala Madrid Open a fost o încleştare tensionată, echilibrată şi spectaculoasă. Ambele jucătoare au arătat un tenis de clasă, cu ghemuri şi schimburi de mingi lungi, cu soluţii de efect şi cu risipă de energie.
Halep a abordat inteligent partida cu puternica Mladenovic, a fost calmă în momentele în care precizia loviturilor ei a lăsat de dorit, a avut răbdare şi nu s-a abătut de la planul stabilit. O dată şi-a ieşit însă rău din fire, în finalul setului al doilea, după un lob extraordinar al adversarei, şi a trântit racheta, apoi a lovit-o cu piociorul. Publicul a fluierat gestul, iar arbitrul a penalizat-o pe româncă.
Jucătoarea română a contracarat jocul în forţă al rivalei, lungind schimburile de mingi şi mişcând-o mult pe teren. Halep a servit bine, a împiedicat-o pe Mladenovic să-şi facă "un-doi-urile" cu lovitura de dreapta şi a jucat-o mult pe rever. Punct forte altădată, serviciul lui Mladenovic nu a fost la cel mai înalt nivel. Dar ea a folosit alte lovituri din "arsenal", mai ales "scurta" şi a făcut destul de bine faţă în meci. La început, franţuzoaica nu a părut într-o formă fizică foarte bună şi nu a putut să fie atât de agresivă ca de obicei. Obligată la defensivă, o postură în care nu apare des, Mladenovic a alergat mult şi uneori a lovit mingea din poziţii inconfortabile. Totuşi, ea agăsit resurse să ducă meciul în decisiv, în care mobilitatea, dârzenia şi tehnicitatea Simonei Halep au făcut diferenţa
În primul set, Kristina Mladenovic a fost mult timp la conducere pe tabelă, dar nu şi în joc. Românca a fost cu un pas în spate, dar a evoluat agresiv, nu a renunţat în niciun moment şi a revenit de fiecare dată. Meciul a început cu un ghem lung, de nouă minute, câştigat de Mladenovic pe serviciul sportivei române. Jucătoarea franceză s-a distanţat la 2-0, înainte ca Simona Halep să puncteze şi ea. La 2-1, Mladenovic a condus cu 40-0 pe propriul sevriciu, dar jucătoarea mai bine clasată a reuşit break-ul. Apoi a fost rândul franţuzoaicei să câştige din nou pe serviciul rivalei, la 3-3. De la 3-5, Halep şi-a adjudecat toate ghemurile, nu uşor însă. Setul s-a încheiat cu 7-5 pentru sportiva română, după o oră şi trei minute.
În setul secund, Halep s-a aflat la conducere pe tabelă, cu 2-0, după un break în ghemul al doilea. Mladenovic nu a cedat şi a revenit cu rebreak. În continuare, cele două sportive şi-a făcut serviciul până la tie-break. Mladenovici a condus cu 3-0 şi şi-a menţinut avantajul impunându-se cu 7-4, după alte 62 de minute.
Deţinătoarea trofeului a început bine şi decisivul. Ea a reuşit break-ul în ghemul al treilea, l-a "dublat" în ghemul al şaptelea şi a închis meciul, după 6-2 şi după două ore şi 44. minute de la start.
Simona Halep va primi 1.043.680 de euro şi 1.000 de puncte WTA, iar Mladenovic 511.740 de euro şi 650 de puncte.
Anul trecut, Halep s-a impus la Madrid Open, după ce a dispus, cu 6-2, 6-4, de Dominika Cibulkova din Slovacia. În 2014, românca a fost învinsă în aceeaşi fază de Maria Şarapova, cu 1-6, 6-2, 6-3.
În vârstă de 25 de ani, Simona Halep a câştigat 14 turnee: Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA) Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013.
Ea a mai jucat opt finale, Toronto, Rogers Cup (ambele de categorie Premier 5), în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.
Pentru Simona Halep urmează participarea la turneul de la Roma.
Simona Halep a câştigat a doua oară consecutiv Madrid Open
14 mai 2017
(177 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
ALERTĂ Suspiciune de infectare cu coronavirus la Petrolul Ploieşti!Cinci jucători ar fi infectaţi!
(2 iulie 2020)
1001 vizualizări
Toto Tamuz: Sunt la Petrolul şi rămân la Petrolul!
(21 noiembrie 2014 - Ciprian RADU)
826 vizualizări
Superliga B Prahova, etapa a II-a
(27 august 2014)
415 vizualizări
Cine să o dea în poartă? Petrolul vs. AFC Băneşti Urleta 0-0
(29 octombrie 2016)
1044 vizualizări
Sorana Cîrstea a fost eliminată de Ostapenko în turul doi la US Open
(31 august 2017)
589 vizualizări
Sportivele de la CSM Ploieşti, trei medalii la Cupa României la Gimnastică Ritmică!
(17 noiembrie 2018)
93 vizualizări
Handbal junioare: Cupa AJF Prahova
(4 noiembrie 2014)
302 vizualizări
Revenire de SENZAŢIE: Naţionala României a terminat la egalitate cu Norvegia, după ce a fost condusă cu 2-0 în minutul 70
(8 iunie 2019)
94 vizualizări
Gimnasta ploieşteancă Denisa Stoian concurează la Moscova pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Tineret!
(14 februarie 2018)
960 vizualizări
De ce nu joacă Mutu la Pune? Au găsit indienii o explicaţie!
(19 octombrie 2014)
244 vizualizări
Programul optimilor de finală în Liga Campionilor
(15 decembrie 2014)
82 vizualizări
Petrolul - Vitesse Arnhem, în turul al treilea preliminar
(19 iulie 2013 - Edi MOLDOVAN)
191 vizualizări
Clasamentul celor mai valoroase cluburi de fotbal
(26 mai 2016)
100 vizualizări
AJF/ Crângaşu, reales! Învinşii contestă!
(16 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
400 vizualizări
Altă lovitură pentru Petrolul! Apelul a fost respins!
(23 mai 2015)
389 vizualizări
Marinescu a dat-o la întors, după ce s-a certat cu fanii Petrolului: Merităm să fim fluieraţi!
(31 august 2015 - Ciprian RADU)
371 vizualizări
Zi de doliu la Florenţa după decesul lui Astori
(5 martie 2018)
84 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Fructele cu cele mai puţine calorii. Poţi să mănânci oricât, nu te îngraşi
Publicat la data de 9 septembrie 2026
-
Revanşa lui Jose Mourinho: Ce şanse are The Special One să câştige titlul cu Real Madrid?
Publicat la data de 29 august 2026
-
Mingea care nu vrea să cadă şi lecţia pe care o predă fără să vorbească
Publicat la data de 10 septembrie 2026


























