Petrolul va juca reveni la meciurile din Liga I odată cu partida de astăzi de la Iaşi. Având în faţă o echipă nou-promovată, din care va lipsi şi fostul petrolist Ovidiu Mihalache, Petrolul trebuie să îşi apere blazonul şi să câştige cele trei puncte. Oboseala drumurilor făcute în ultima perioadă ar putea fi singurul adversar pentru gruparea ploieşteană. Dar, cu siguranţă, Lucescu va menaja câţiva jucători care au evoluat la Plzen. Nu foarte mulţi, probabil, pentru că punctele puse în joc sunt foarte importante.

Probabil că, de această dată, Astafei şi Nkoyi vor juca mai mult, dar asta va depinde şi de modul în care va evolua scorul.

Până acum, CSMS Iaşi este singura echipă care a bifat două rezultate de 0-0, acasă cu Viitorul Constanţa şi în deplasare cu Gaz Metan Mediaş. Indiferent de ambiţia moldovenilor, este clar că la acest meci va exista o voinţă superioară, cea a Petrolului, care are şi pârghiile necesare pentru a se impune.

Foarte interesant va fi de urmărit dacă Mutu va marca în al patrulea meci consecutiv pentru Petrolul, legea nescrisă a fotbalului spunând că un jucător care se află într-o astfel de formă va reuşi să marcheze şi cu un astfel de adversar. De asemenea, este aşteptată şi o reacţie a lui Albin, care va juca, probabil, din primul minut.

Partida dintre CSMS Iaşi şi Petrolul se dispută de la ora 19.00