Menţinerea echilibrului între dorinţele suporterilor şi potenţialul echipei, atunci când Petrolul îşi stabileşte obiectivele, este esenţială pentru trasarea viitorului traiect al formaţiei. Chiar dacă pare ciudat pentru unii, de această dată este clar faptul că Petrolul a devenit principala favorită la câştigarea titlului de campioană în viitorul sezon.

Atmosfera de la echipă pare a fi una bună, una propice performanţei, indiferent de numele jucătorilor care au venit sau de numele acelora care vor pleca.

Petrolul a făcut paşi mari înainte, pe drumul performanţei, nu doar fotbalistic, dar şi ca entitate sportivă. Mai mult, Petrolul este acum singura echipă care are un trend ascendent şi care nu are probleme “interne” grave, aşa cum au celelate contracandidate.

Tocmai de aceea, trebuie să îşi assume statutul de principală favorită la câştigarea titlului.

La Steaua pare să fie degringoladă în acest moment, s-au pierdut jucători importanţi, a fost numit un nou antrenor, patronul este la puşcărie, iar echipa, în sine, a arătat şi în primele meciuri de verificare o faţă urâtă, reversul medaliei obţinute anul trecut, nu chiar convingător, ca să nu spun altfel.

Astra, poate cel mai puternic adversar pentru Petrolul, din punct de vedere fotbalistic, este la un pas de implozie, după ce Ioan Niculae, patronul echipei, are probleme mari cu legea şi are averea sub sechestru. Nu are cum să nu lase urme o astfel de situaţie, iar Petrolul trebuie să profite de momentele proaste ale contracandidatelor.

Este o şansă unică, poate, pentru Petrolul, de a fi prim solist în campionat, de la început până la sfârşit. Pentru că Steaua, Astra, Dinamo şi CFR Cluj au mari probleme înainte de startul noului sezon.

Plecată cu şansa a doua sau a treia în ultimele două sezoane, Petrolul a prins podiumul de fiecare dată şi chiar a stabilit un nou record de puncte accumulate într-un campionat. Acum, Petrolul va pleca din pole-position şi va trebui să arate că a căpătat experienţa necesară de a concretiza un astfel de statut!

Mai ales că va avea, din nou, acelaşi atu ca şi în ediţiile precedente: cel mai frumos public din România!