Parlamentul European (PE), una dintre instituţiile de bază ale ansamblului instituţional comunitar care este legitimată prin modalitatea de alegere a reprezentanţilor, prin vot universal şi direct, şi-a sporit de-a lungul timpului puterea printr-o serie de tratate.
Tratatele de la Maastricht din 1992 şi cel de la Amsterdam din 1997 au transformat legislativul comunitar dintr-o instituţie cu rol consultativ într-un for legislativ cu puteri comparabile cu cele ale parlamentelor naţionale. Prima sesiune a PE a avut loc la 19 martie 1958.
Alături de Comisia Europeană, Parlamentul are atribuţii legislative. Adoptă legislaţia UE şi participarea Parlamentului la acest proces conferă garanţia unei legitimităţi democratice a regulamentelor, directivelor sau deciziilor. Parlamentul European poate modifica cheltuielile bugetare, împărţind autoritatea în acest domeniu cu Consiliul Uniunii Europene. De asemenea, Parlamentul exercită controlul asupra Comisiei Europene şi aprobă desemnarea membrilor acestei instituţii. Totodată, Parlamentul are dreptul de a cenzura Comisia Europeană şi de a exercita un control politic asupra ansamblului instituţiilor Uniunii.
Prin Tratatul de la Nisa, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2003, s-a stabilit ca numărul maxim al europarlamentarilor să fie de 732.
Componenţa PE
În prezent sunt 766 de europarlamentari. Aceştia sunt aleşi pe o perioadă de cinci ani de către alegătorii din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, în numele a 503,7 milioane de cetăţeni.
Alegerile pentru Parlamentul European în statele membre ale Uniunii Europene au loc în perioada 22-25 mai 2014. În urma scrutinului, Parlamentul European va avea în componenţă 751 de europarlamentari.
Numărul de mandate este repartizat pe ţări, în funcţie de mărimea acestora. Parlamentul European va avea, în următoarea legislatură, următoarea componenţă pe ţări:
Austria — 18 membri PE la 8,3 milioane locuitori, Belgia — 21 membri PE la 10,7 milioane locuitori, Bulgaria — 17 membri la 7,6 milioane locuitori, Cipru — 6 membri la 0,8 milioane locuitori, Croaţia — 11 membri la 4,5 milioane locuitori, Danemarca — 13 membri la 5,5 milioane locuitori, Estonia — 6 membri la 1,3 milioane locuitori, Finlanda — 13 membri la 5,3 milioane locuitori, Franţa — 74 de membri la 64,3 milioane locuitori, Germania — 96 membri la 82 milioane locuitori, Grecia — 21 membri la 11,2 milioane locuitori, Irlanda — 11 membri la 4,5 milioane locuitori, Italia — 73 de membri la 60 milioane locuitori, Letonia — 8 membri la 2,3 milioane locuitori, Lituania — 11 membri la 3,3 milioane locuitori, Luxemburg — 6 membri la 0,5 milioane locuitori, Malta — 6 membri la 0,4 milioane locuitori, Polonia — 51 membri la 38,1 milioane locuitori, Portugalia — 21 membri la 10,6 milioane locuitori, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord — 73 de membri la 61,7 milioane locuitori, Republica Cehă — 21 membri la 10,5 milioane locuitori, România — 32 de membri la 21,5 milioane locuitori, Slovacia — 13 membri la 5,4 milioane locuitori, Slovenia — 8 membri la 2 milioane locuitori, Spania — 54 membri la 45,8 milioane locuitori, Suedia — 20 membri la 9,2 milioane locuitori, Ungaria — 21 membri la 10 milioane locuitori, Ţările de Jos (Olanda) — 26 membri la 16,4 milioane locuitori.
Mandatul europarlamentarilor este de cinci ani. Primele alegeri pentru Parlamentul European au avut loc în luna iulie a anului 1979.
La 1 mai 2004, odată cu extinderea UE cu zece noi membri, numărul electorilor a crescut la 338 de milioane, pentru ca ulterior, la 1 ianuarie 2007, numărul persoanelor cu drept de vot să crească din nou, odată aderarea Bulgariei şi României.
La 25 noiembrie 2007 în România şi la 20 mai 2007, în Bulgaria s-au desfăşurat primele alegeri pentru Parlamentul European ca urmare a aderării acestor state, la 1 ianuarie 2007, la Uniunea Europeană.
Ultimele alegeri pentru Parlamentul European au avut loc în perioada 4-7 iunie 2009.
Europarlamentarii nu sunt grupaţi în delegaţii naţionale, ci în şapte grupări politice. Acestea sunt:
Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat);
Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European; Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa;
Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană;
Conservatorii şi Reformiştii Europeni;
Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică;
Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei.
Pentru prima dată, la 13 mai 1958, membrii legislativului comunitar s-au grupat conform afinităţilor politice şi nu conform naţionalităţii. Există şi parlamentari neafiliaţi. Fiecare grupare politică are un preşedinte, un birou şi un secretariat. O grupare politică trebuie să fie plurinaţională şi să aibă un număr minim de membri. Numărul minim de deputaţi necesar pentru a constitui un grup politic este de 25. Cel puţin o pătrime din state membre trebuie să fie reprezentate în cadrul grupului. Un deputat poate aparţine unui singur grup politic.
Conform Articolului 19 al tratatelor Uniunii Europene, ''orice cetăţean al Uniunii, rezident într-un stat membru, fără a avea cetăţenia acelui stat, poate vota sau candida în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European''. Această măsură a fost adoptată la 6 decembrie 1993 prin Directiva 109. Şi totuşi această prevedere diferă de la un sistem naţional electoral la altul, astfel încât unele state, precum Finlanda sau Franţa, cer ca cetăţenii cu drept de vot să aibă domiciliul sau rezidenţa pe teritoriul circumscripţiei electorale, unde îşi exprimă opţiunea de vot. Alte state, cum ar fi Germania, Belgia, Grecia, Spania, Portugalia şi Italia cer ca respectivul cetăţean cu drept de vot să locuiască în mod obişnuit în zona circumscripţiei electorale unde votează. Legea electorală a statului Luxemburg din 18 februarie 2003 precizează la Articolul 3 că eligibil pentru a-şi exprima dreptul de a vota în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii altui stat decât Marele Ducat al Luxemburgului trebuie ca aceştia să fi domiciliat pe teritoriul Marelui Ducat cel puţin cinci ani de zile.
Alegerile trebuie să se bazeze pe sistemul reprezentării proporţionale, în cadrul căruia se poate vota fie lista cu toţi candidaţii sau votul transferabil.
În ceea ce priveşte incompatibilitatea acestei funcţii, europarlamentarul nu poate fi membru al Comisiei Europene, Comitetului Economic şi Social, Curţii Auditorilor, judecător sau avocat general al Curţii de Justiţie sau angajat activ sau colaborator al oricărei instituţii sau organism al Uniunii Europene.
Listele care conţin candidaţii fiecărei formaţiuni politice sau ale celor independenţi, care nu obţin minimum de 5% din voturile electoratului, respectiv 4% în Austria şi Suedia nu pot fi acceptate la alocarea locurilor pentru Parlamentul European care revin statului respectiv.
Teritoriul naţional poate fi împărţit în mai multe circumscripţii electorale sau poate reprezenta o singură zonă electorală. Franţa a renunţat la o singură zonă electorală şi a împărţit teritoriul în opt regiuni electorale: Nord-vest, Vest, Est, Sud-vest, Sud-est, Masivul Central, Île-de-France şi teritoriile aflate în afara graniţelor. În Finlanda de asemenea formaţiunile politice pot alege fie modelul de circumscripţii locale, fie una la nivel naţional. Polonia a stabilit 13 circumscripţii electorale, în timp ce Ungaria şi Republica Cehă a introdus una singură, reprezentând întreg teritoriul naţional.
Dreptul de a fi ales
Posibilitatea de a fi ales ca membru al Parlamentului European obligă oricare candidat să aibă cetăţenia unui stat membru, iar condiţiile suplimentare diferă de la stat la stat. Vârsta minimă pentru a candida este de 18 ani în Finlanda, Suedia, Danemarca, Germania, Spania, Olanda, Luxemburg, Portugalia, România, 19 în Austria, 21 în Belgia, Grecia, Republica Cehă, Irlanda, Lituania, Polonia, Slovacia şi Marea Britanie, 23 în ceea ce priveşte Franţa, iar Italia are cea mai ridicată limită de vârstă 25.
În Danemarca, Germania, Grecia, Estonia, Olanda, Suedia, şi Republica Cehă doar partidele politice şi organizaţiile politice pot depune liste electorale cu nominalizările făcute pentru alegerile la nivel naţional a reprezentanţilor pentru Parlamentul European, în timp ce în ceea ce priveşte Irlanda, Olanda şi Marea Britanie candidaturile pot fi depuse doar pe baza numărului de semnături sau al electorilor strânşi.
Ce se întâmplă cu locurile rămase libere pentru formaţiunea politică respectivă?
Locurile rămase libere ca urmare a unei demisii pentru un alt post sau altă funcţie incompatibilă cu cea de europarlamentar revin aceleiaşi formaţiuni politice, fie luându-se în ordine primul candidat neales de pe listă, cazul statelor Austria, Danemarca, Finlanda, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda sau Portugalia, fie sunt oferite unor înlocuitori decizia revenind conducerii partidului respectiv, cazul statelor Belgia, Irlanda, Germania sau Suedia. În Marea Britanie sunt organizate alegeri parţiale.
Zilele desfăşurării alegerilor
În ceea ce priveşte data desfăşurării scrutinelor, acestea diferă de la stat la stat în funcţie de tradiţiile naţionale, astfel încât în Danemarca, Irlanda, Olanda şi Marea Britanie se desfăşoară în altă zi decât cea de duminică, în care sunt organizate în restul statelor membre.
