Biroul Permanent Naţional a decis dizolvarea Biroului Permanent Judeţean Argeş şi numirea unui BPJ interimar condus de deputatul Cătălin Teodorescu, se anunţă într-un comunicat de presă emis de PDL.
Potrivit documentului citat, Comisia de Statut, Etică şi Litigii va verifica legalitatea deciziilor luate de către Consiliul de Coordonare Judeţeană care a hotărât excluderea unor membri ai PDL din organizaţia Argeş.
Fostul senator Mircea Andrei a declarat, luni, că şi-a depus duminică demisia din funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene Argeş a PDL şi din cea de membru de partid. Mircea Andrei a confirmat, totodată, că 21 de primari ai PDL au fost excluşi din partid.
Reamintim că la numai o zi după vizita preşedintelui Băsescu în Argeş, 21 de primari ai PDL au fost excluşi din partid, ei urmând să se înscrie în Mişcarea Populară, împreună cu fostul senator Mircea Andrei.
În urma excluderii, aleşii locali îşi pot păstra funcţiile publice şi se pot înscrie fără nicio problemă în altă formaţiune politică.
Organizaţia PDL Argeş a fost dizolvată
22 iulie 2013
(86 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ministrul Dan Şova, atacat cu roşii la Cluj
(28 iunie 2013)
80 vizualizări
Andrei Caramitru, membru USR, a lansat insulte şi atacuri la adresa unor jurnalişti
(27 august 2019)
160 vizualizări
Ponta: Lupta anticorupţie nu este împotriva unui partid, ci împotriva unor persoane corupte
(9 octombrie 2014)
77 vizualizări
Scandal monstru în USR: au început să dezvăluie banii negri cheltuiţi în campania electorală !
(17 iunie 2019)
115 vizualizări
Iohannis demisionează din toate funcţiile din PNL
(26 mai 2014)
81 vizualizări
Volosevici la ALDE nu-i sperie pe social democraţi
(23 septembrie 2016)
257 vizualizări
Martin Schulz, candidat la postul de cancelar al Germaniei
(30 ianuarie 2017)
75 vizualizări
Ziua porţilor deschise la Parlament
(1 decembrie 2013)
66 vizualizări
Klaus Iohannis, preşedintele României!
(21 decembrie 2014)
148 vizualizări
Dragnea: Excluderea lui Geoană din PSD a fost o greşeală care trebuie reparată printr-o colaborare serioasă cu PSRO
(5 septembrie 2016)
324 vizualizări
Ponta: Există un pericol mai mare pentru PSD decât izolarea, anume să intre la guvernare cu PNL, ca în 2008
(29 iulie 2016)
614 vizualizări
Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost suspendat din funcţie de către prefect
(19 mai 2015)
269 vizualizări
Curtea de Apel admite sesizarea PNL prin care atacă la CC ordonanţa privind alegerile prezidenţiale
(21 august 2014)
275 vizualizări
Vasile Blaga s-a întors la DNA Ploieşti
(17 octombrie 2016)
115 vizualizări
Cătălin Predoiu, prezidenţiabilul PDL
(18 august 2013)
81 vizualizări
Foto: Multă agitaţie de faţadă pentru conducerea PSD
(3 mai 2014 - Alex POLICALĂ)
418 vizualizări
Vasile Blaga face naveta la DNA Ploieşti
(16 noiembrie 2016)
362 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026
























