Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, va efectua, luni şi marţi, o vizită oficială în Austria, la invitaţia preşedintelui Consiliului Federal, Michael Lampel.
Conform unui comunicat al Senatului, programul vizitei oficiale include întâlniri la nivel parlamentar cu preşedintele Consiliului Naţional, Barbara Prammer, preşedintele Consiliului Federal, Michael Lampel, cu reprezentanţi ai Comisiei pentru afaceri europene din cadrul Consiliului federal, precum şi o primire la preşedintele federal, Heinz Fischer.
De asemenea, Crin Antonescu va avea întrevederi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Austria şi cu membri ai Asociaţiei Industriaşilor din această ţară.
Principalele teme de discuţie ce vor fi abordate în cadrul întâlnirilor oficiale aflate pe agenda lui Antonescu sunt cooperarea bilaterală româno-austriacă, aderarea României la Schengen, Strategia Dunării, exercitarea controlului de subsidiaritate, viitorul UE, problematica minorităţilor şi întărirea componentei parlamentare a dialogului bilateral, se precizează în comunicat.
Din delegaţia oficială a României, condusă de Crin Antonescu, fac parte Vasile Nistor, vicepreşedinte al Senatului şi preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie România-Austria, şi Dan Mihalache, secretar general al Camerei Superioare a Parlamentului.