Preşedintele PNL Crin Antonescu nu este de acord cu numirea lui Mircea Geoană în funcţia de Înalt Reprezentant al Guvernului şi spune că dacă liberalii au ştiut şi nu i-au spus premierului Victor Ponta că PNL nu agrează această idee este vina lor.
„Nu am ce să îi reproşez domnului Ponta. Dacă liberalii din Guvern au avut ştiinţă de chestiunea asta şi nu i-au spus domnului Ponta că îl poate numi pe domnul Geoană reprezentant al său personal unde vrea, dar nu şi al Guvernului din care facem parte, atunci e vina lor. Şi nu are importanţă al cui reprezentant şi pe lângă cine este domnul Geoană, hai să fim serioşi“, a spus Antonescu, la B1 TV.
Premierul Victor Ponta l-a numit pe senatorul PSD Mircea Geoană Înalt Reprezentant al Guvernului, post înfiinţat în cadrul Cancelariei premierului.
Mircea Geoană va avea ca obiective principale: „promovarea unor proiecte economice regionale ale României, ţinând seama de interesul mediului de afaceri din România de a accesa noi pieţe, inclusiv din perspectiva iniţiativei de creare a unui coridor economic denumit generic „Noul Drum al Mătăsii“, organizarea în România a unor conferinţe anuale în domeniul economic, care să atragă personalităţi din domeniul politicii internaţionale şi mediului de afaceri, participarea la proiectele Guvernului privind promovarea ţării în străinătate în vederea atragerii investiţiilor străine, cooperarea cu organizaţii ale mediului civic, economic şi academic pentru promovarea relaţiilor României cu ţări cu economii emergente, promovarea oportunităţii de afaceri în România în cadrul unor evenimente din mediul economic sau în relaţie cu organizaţii internaţionale“.