A venit şi trimisul „Înaltei Porţi“ ale Statelor Unite, un funcţionar al guvernului. Subsecretarul de stat Victoria Nuland a discutat cu ministrul de externe şi cu preşedintele statului şi s-a asigurat că parteneriatul strategic dintre SUA şi România nu va avea de suferit, că România îşi va îmbunătăţi stabilitatea politică pentru ca nici relaţiile cu marea putere să nu aibă de suferit. Adevărul este că obiceiul românesc de „spălare a rufelor“ interne în mediul internaţional creează occidentalilor impresia unor conflicte de nerezolvat şi de destabilizare ireversibilă a statului de drept. Americanii au câteva experienţe dureroase cu state cu care au avut parteneriate strânse, precum fostul stat al Vietnamului de Sud, Iranul ori Venezuela, state care în urma unor războaie ori revoluţii au devenit total ostile intereselor americane.
Victoria Nuland a ajuns la sediul Ministerului de Afaceri Externe în această dimineaţă, unde a fost primită de ministrul Corlăţean. La întrevedere a participat şi Duane Butcher, însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti.
„Am discutat subiecte importante, cooperarea bilaterală. Inclusiv despre prezenţa puternică a SUA în ţara noastră, dar şi despre interesele noastre comune. Am discutat şi despre proiecte importante, precum sistemul antirachetă care are loc şi în cadrul NATO. Poziţia noastră este comună: sprijinirea partenerilor noştri care doresc avansarea pe acest drum. Cum este Republica Moldova, de exemplu. Am putut discuta în mod direct şi anumite probleme privind consolidarea democraţiei în România. Cred că această conversaţie directă este apreciată. Apreciez faptul că doamna Nuland a ajuns la Bucureşti, când apar asemenea situaţii pentru a le discuta şi a găsi o soluţie împreună“, a declarat Titus Corlăţean, ministrul de externe.
„Anul 2014 este un an foarte important din punct de vedere economic. România are o creştere economică şi SUA, de asemenea. Astfel că parteneriatul transatlantic este un motor cheie în acest sens. De aceea SUA vrea să vadă responsabilitate din partea României în ceea ce priveşte reformele şi statul de drept. Vrem să vedem domnia statului de drept. Vrem o Românie prosperă, puternică“, a spus Victoria Nuland.
Subsecretarul american a fost primit şi de către preşedintele Băsescu. Unul dintre subiectele abordate a fost legat de scutul anti-rachetă, decis la summitul NATO de la Bucureşti, episod catalogat de trimisul Departamentului SUA drept „un moment istoric pentru noi toţi”. „Sper ca micile neînţelegeri nu vor afecta substanţa relaţiilor noastre“, i-a spus Traian Băsescu subsecretarului american.