Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că îşi doreşte mult să aibă o discuţie cu liderii partidelor de guvernare pe priorităţile pentru acest an, astfel încât să fie evitate pe cât posibil disputele şi să nu se ajungă la blocaje.
"Nu vă ascund că mi-aş dori mult, la început de an, o discuţie cu liderii partidelor de guvernământ, pentru a stabili împreună şi să fim cu toţii în cunoştinţă de cauză cu punctele de vedere ale celuilalt, în aşa fel încât să evităm pe cât posibil disputele care ne duc la pierdere de timp", a spus şeful statului, într-o emisiune la B1 TV.
Întrebat dacă va invita la dialog liderii partidelor de guvernare, preşedintele a spus: "Nu aş spune că este necesar, neapărat (...) Esenţial este să ştim fiecare ce vrem, pentru că altfel putem avea surprize cu blocaje", a spus Băsescu, dând exemplul negocierilor cu FMI, pe care el nu le-a agreat.
"Este bine să convenim câteva lucruri, extrem de importante, în care să nu avem dispute", a mai spus preşedintele, precizând că nu este vorba despre un addendum la pactul de coabitare, ci despre o "înţelegere politică, în favoarea României".
Preşedintele a arătat că are câteva priorităţi care consideră că pot fi agreate de "partenerii" săi de guvernare.
"Avem ca prioritate consolidarea justiţiei, este fundamental acest lucru. A doua prioritate este legată de o creştere economică de peste 3%", a afirmat şeful statului.
El a precizat că îşi asumă afirmaţia că România poate avea o creştere economică între 3 şi 4%, "dacă facem ceea ce trebuie".
Traian Băsescu a mai vorbit despre continuarea proceselor de integrare, care reprezintă fundamentul politicii României în Uniunea Europeană, primul pas fiind făcut de la 1 ianuarie, când s-a liberalizat accesul forţei de muncă în toate statele membre.
Potrivit lui Traian Băsescu, la fel de important este pasul următor, respectiv Schengen şi intrarea în zona euro.