Agenţia Naţională de Integritate anunţă că primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, nu poate justifica 2.741.026,318, reprezentând diferenţa nejustificată între averea dobândită şi veniturile realizate în calitate de primar. Potrivit unui comunicat al instituţiei, ANI a sesizat comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj. Agenţia a sesizat şi Parchetul de pe lângă judecătoria Baia Mare pentru fals în declaraţii, în cazul unui pretins împrumut de 500.000 de euro, pe care l-ar fi acordat unei persoane.
Redăm mai jos integral comunicatul ANI:
”Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către CHERECHEŞ CĂTĂLIN, Primar al municipiului Baia Mare, Judeţul Maramureş, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017.
Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către CHERECHEŞ CĂTĂLIN.
De asemenea, întrucât în declaraţiile de avere din data de 17 iulie 2017 (rectificată) şi din data de 15 iunie 2018, persoana evaluată a declarat informaţii neconforme cu realitatea, în speţă un împrumut de 500.000 euro acordat în nume personal (în anul 2016), Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de „fals în declaraţii” în formă continuată, prevăzută de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu aplicarea art. 35, alin. (1) din acelaşi act normativ.
Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative. CHERECHEŞ CĂTĂLIN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în acest sens. Precizăm că Agenţia a transmis în atenţia persoanei evaluate două solicitări de a prezenta date sau informaţii relevante.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.”
Sursa: www.g4media.ro