Parlamentarii au adoptat, miercuri, bugetul de stat pentru 2014, cu 346 de voturi "pentru", 49 "împotrivă" şi 7 abţineri. În discursul susţinut în faţa Parlamentului, Ponta a spus că bugetul a fost adoptat într-un termen atât de scurt pentru că nu prevede tăieri.

"Vreau să mulţumesc şi opoziţiei pentru că şi-au susţinut punctul de vedere, dar au făcut-o într-un mod raţional. În Parlament era normal să existe dezbaterea intre majoritate şi minoritate. Nu prevede nicio tăiere. De aia suntem oponenţi politici, gândim altfel decât Băsescu. Bugetul reflectă concepţia noastră, aceea că oamenii trebuie să simtă un lucru important în viaţa lor, fie că e vorba de ceva în plus la salarii, pensii... Pleacă bugetul către preşedinte, cum îl cunoaştem, cred că nici nu-l va citi, îl va trimite. Parlamentul e mobilizat, vor veni pentru a-l revota. Sunt convins că preşedintele nu va călca Constituţia", a spus Ponta.

Întrebat când va mai veni în România o delegaţie a FMI, Ponta a explicat: "Delegaţia Fondului nu va veni în România până nu vom avea buget. Nu vom adresa nicio invitaţie până nu avem buget, pentru că nu avem ce discuta."

Referitor la declaraţie preşedintelui conform căreia există resurse în buget şi pentru indexarea pensiilor, şi pentru creşterea salariului minim pe economie, Ponta a declarat: "Traian Băsescu minte, nu pot să-l acuz că n-ar şti. Cum pot să măresc un salariu sau o pensie dacă nu am baza legală?"

"Mesajul meu către CE şi FMI este acela că aşa e coabitarea românească: din când în când, preşedintele se mai supără, dar, în câteva săptămâni, trecem peste asta", a mai spus Ponta.