Viorel Cataramă, prim-vicepreşedintele PNL Sector 2, îl atacă pe Klaus Iohannis, despre care spune că tratează PNL ca pe ruda săracă, amintind de relaţia PNTCD cu Emil Constantinescu. Consiliul Naţional al PNL a decis în martie susţinerea lui Iohannis pentru un nou mandat la Cotroceni, relatează Mediafax.
"Eu am trăit drama CDR din perioada 1997-2000; atunci, PNŢCD, partid cu lideri slabi, accepta şi vota orice propunere sau instrucţiune venită de la preşedintele Constantinescu; rezultatul unui astfel de comportament s-a văzut la alegerile din 2000. Astăzi, am senzatia că retrăiesc un sentiment similar. Din momentul în care a ajuns la Cotroceni, domnul Klaus Iohannis a tratat PNL ca pe o rudă săracă, de la care poţi cere oricând, orice, dar faţă de care nu ai nicio obligaţie", a declarat Viorel Cataramă. prim-vicepreşedintele PNL Sector 2, pentru MEDIAFAX.
Acesta spune că, după demisia guvernului Ponta, preşedintele nu a făcut niciun efort să aducă PNL la guvernare, "ci l-a însărcinat pe Dacian Cioloş cu formarea noului cabinet, acceptând o guvernare, susţinută de PNL, cu accente socialiste, uneori chiar comuniste, fără să riposteze".
Totodată, Viorel Cataramă îl acuză pe Klaus Iohannis că s-a opus, în mod constant, unor măsuri de sorginte liberală, de reducere a fiscalităţii şi a impus în fruntea partidului persoane care nu au performat."În toată această perioadă partidul l-a urmat orbeşte, însă a decontat singur o notă de plată usturătoare. Astăzi, preşedintele este pus cu spatele la zid; unele sondaje arată că o coaliţie USR-MRI are şanse însemnate să-şi propulseze propriul candidat, pe Dacian Cioloş, în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2019. Iar în această situaţie, preşedintele şi-a adus aminte de PNL: a hotărât să preia conducerea, a înfiinţat o structură, nestatutară, formată din 10 persoane, care nici teoretic şi nici practic nu poate conduce eficient, totul pentru a opri alunecarea singurului partid care îl susţine spre un scor îngrijorător. Iar PNL îl urmează, acceptându-i chiar gafele, cum ar fi declaraţia despre imposibilitatea plăţii pensiilor şi salariilor", a mai afirmat Cataramă, pentru MEDIAFAX.
Liberalul precizează că partidul trebuie reformat, iar atacurile la guvernarea PSD-ALDE trebuie să fie însoţite de soluţii alternative.
"Eu sunt om de afaceri şi de aceea cred că eficienţa şi pragmatismul primează. În funcţii publice trebuie promovaţi oameni competenţi, care au ca răsplată a muncii depuse imensul privilegiu de a-şi servi patria, nu avantaje materiale, competiţia în interior trebuie să fie una reală, nu ''aranjată'', interesele propriului electorat trebuie apărate fără nicio concesie făcută doctrinei socialiste", a afirmat Cataramă.
Consiliul Naţional al PNL a decis, în luna martie, să îl susţină pe actualul preşedinte Klaus Iohannis pentru un nou mandat prezidenţial.
Liberalul Viorel Cataramă îl atacă pe Klaus Iohannis: A tratat PNL ca pe o rudă săracă
25 septembrie 2018
- citeşte totul despre:
- viorel catarama,
- pnl,
- iohannis,
- liberali,
- presedinte
(112 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Antonescu, despre alianţa electorală USD
(11 februarie 2014)
67 vizualizări
Liderii PNL şi PDL au discutat despre depunerea actelor pentru fuziune până la 1 august
(10 iunie 2014)
270 vizualizări
Mircea Roşca, împotriva includerii oraşelor Prahovei în “spaţiul rural”
(16 septembrie 2013)
412 vizualizări
Senatul a votat legea prin care secretarii primăriilor şi CJ-urilor pot refuza să semneze actele pe care le socotesc ilegale
(16 mai 2017)
367 vizualizări
Republicanii preiau controlul asupra Congresului SUA
(5 noiembrie 2014)
60 vizualizări
70.000 de persoane, prezente la ziua lui Victor Ponta
(20 septembrie 2014)
287 vizualizări
Camera Deputaţilor îşi cumpără plug pentru zăpadă
(19 noiembrie 2013)
81 vizualizări
Fără telefoane la şedinţele PSD
(4 noiembrie 2013)
182 vizualizări
Crin Antonescu a discutat cu Traian Băsescu despre Ministerul Transporturilor
(20 iulie 2013 - Cristina IANCU)
58 vizualizări
Conducere nouă la PSD Ploieşti! Cine sunt noii lideri ai organizaţiei municipale
(20 iulie 2020)
1160 vizualizări
PSD Prahova are cel mai tânăr preşedinte de organizaţie judeţeană!
(18 septembrie 2015 - Cristina IANCU)
2322 vizualizări
Octav Preda îi dă cartonaş roşu primarului liberal Adrian Dobre
(25 februarie 2019)
550 vizualizări
Ştii ce se va întâmpla cu sediile PNL şi PDL?
(25 iulie 2014)
381 vizualizări
Roberta Anastase nu exclude o colaborare între PDL şi Mişcarea Populară
(30 septembrie 2013)
119 vizualizări
DNA: "Postacii" de pe Internet o costau pe Elena Udrea 10.000 euro lunar
(22 martie 2015)
243 vizualizări
PSD depune moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pe alegerea primarilor în 2 tururi
(16 decembrie 2019)
58 vizualizări
Ion Iliescu: Sunt bolşevic pe banii mei
(23 mai 2015)
167 vizualizări
MENIUL de REVELION în lume: ce alimente aduc noroc în Anul Nou
Mai toate mâncărurile „tradiţionale” pentru noaptea dintre ani sunt gândite în raport
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole

























