Aproximativ 2.500 de persoane au vizitat Palatul Parlamentului, de "Ziua Porţilor Deschise", în primele două ore de la deschiderea programului de vizită, conform estimărilor organizatorilor.
Cei care au venit la Palatul Parlamentului au vizitat mai multe săli, între care şi cea de plen, dar şi biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Pe holul din faţa sălii de plen a Camerei Deputaţilor a fost instalat şi un brad împodobit.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat în noiembrie un memorandum intern privind organizarea de 1 Decembrie a "Zilei Porţilor Deschise", care stabileşte că această acţiune se va desfăşura între orele 10.00 şi 18.00.
Potrivit memorandumului, fluxul vizitatorilor va fi continuu, iar traseul de vizitare va fi marcat şi semnalizat şi vor fi împodobiţi doi brazi de Crăciun, unul în interiorul clădirii, iar celălalt în curte.
De asemenea, va fi lansat şi un foc de artificii.