Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase nu exclude o colaborare între Partidul Democrat Liberal şi Mişcarea Populară. Liderul democrat liberalilor prahoveni, care a exclus întotdeauna o posibilă plecare a sa la PMP, consideră că PDL şi Mişcarea Populară nu sunt adversare politice. Întrebată dacă este posibilă pe viitor o colaborare între PDL şi Mişcarea Populară, Anastase a afirmat că în mod sigur poate fi vorba despre acest lucru.
"Categoric, da, e o chestiune de responsabilitate ca dreapta să se unifice!". Întrebată totuşi dacă deocamdată cele două partide nu sunt adversare politice, Anastase a răspuns: "Nu, categoric, nu! Suntem competitori, dar nu adversari. Adversari suntem cu USL-ul".
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că PDL este în continuare "un partid ţapăn, cu structuri puternice", dar are aceeaşi "boală ca şi a PSD", fiind motivul înfiinţării Mişcării Populare, care "din păcate", nu se poate crea cu "măicuţe".
"Da, e paradoxul oricărui partid mare. PDL-ul are structuri consistente, are foarte mulţi primari, consilieri locali, consilieri judeţeni şi desigur, parlamentari. Toate aceste structuri oferă, dacă vreţi, oricărui partid o anumită stabilitate pe scena politică şi în contextele locale. În acelaşi timp, ca orice partid care are o structură bine ancorată în teritoriu, este şi un partid care se mişcă precaut şi probabil că la asta se şi referea preşedintele, optând pentru ideea că un partid mai mic, suplu este şi un partid care se mişcă mai uşor. E adevărat, dar în acelaşi timp cred că partidele mari sunt cele care în următoarele alegeri vor capacita voturi, fiind evidente îndreptarea votului către partidele mari şi dispariţia partidelor mici de pe scena politică", a mai declarat ploieşteanca Roberta Anastase.