Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, la Ploieşti, la o dezbatere cu tema ”Oraşele României la o sută de ani de la Marea Unire. Un viitor SMART pentru Ploieşti”, organizată de autorităţile locale. Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al şefului statului, spunea că debaterea este considerată un prilej de analiză cu privire la locul în care se află România în acest moment şi la stadiul de dezvoltare a comunităţilor româneşti.
Dezbaterea "Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor SMART pentru Ploieşti” va avea loc de la ora 17.30 la Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti.
”Dezbaterea are loc în contextul în care ne apropiem de intrarea în anul Centenarului Marii Uniri, un prilej important în care se poate trage linie, se poate face o analiză în legătură cu locul în care se află România în acest moment, în ce stadiu de dezvoltare sunt comunităţile României, dar şi un prilej important pentru aleşi să îşi informeze cetăţenii în legătură cu perspectivele pe care le au în vedere, privind dezvoltarea zonelor rurale şi urbane în perioada următoare”, a declarat Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis