Moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Grindeanu va fi citită duminică în plenul Parlamentului, la ora 16.30. Anunţul a venit vineri, la miezul nopţii, de la sediul PSD. În ambele tabere există discuţii şi negocieri, iar UDMR pare să fie din nou soluţia.

La un calcul simplu, Puterea are în acest moment o majoritate care depăşeşte cu 14 aleşi numărul necesar de voturi, 233 pentru ca moţiunea să treacă. Cu toate acestea, liderii coaliţiei de guvernare au nevoie de susţinere şi în altă formaţiune, mai ales că din tabăra cealaltă sunt anunţate negocieri intese tocmai cu aleşii PSD.

UDMR, care ar putea să reprezinte din nou cheia într-o criză politică, a refuzat să ofere soluţia şi ţine în şah ambele părţi.

„Am făcut o analiză a situaţiei politice, PSD – ALDE nu au reuşit să gestioneze situaţia. Responsabilitaea aparţine coaliţiei, Guvernul trebuie să fie unul politic, susţinut de o majoritate parlamentară. Pentru situaţia creată, neplăcută, absolut de Cartea Recordurilor, coaliţie de guvernare se face responsabilă. Am primit un mandat de a discuta cu toţi cei care doresc o discuţie cu noi, de luni, cu reprezentanţii Guvernului, coaliţiei de guvernare PSD – ALDE, nu putem decide în ceea ce priveşte conflictele din PSD, nu vrem să arbitrăm. Vom lua o decizie privind moţiunea de cenzură probabil miercuri, înainte de vot, până atunci vom discuta, negocia în fiecare zi, vrem să vedem textul moţiunii, colegii noştri nu vor fi mâine la Bucureşti la citirea moţiunii”,
a fost mesajul pe care l-a transmis liderul UDMR, Kelemen Hunor, sâmbătă de la Cluj.

Întrebat dacă PSD negociază cu UDMR, Mihai Fifor a declarat că este atribuţia conducerii partidului. Şi Sorin Grindeanu a recunoscut că au existat nişte discuţii telefonice, dar fără a da alte detalii.

A intervenit însă Traian Băsescu, preşedintele PMP, care a avut un mesaj pentru UDMR.

”Amestecul oricărui partid parlamentar în această afacere, între clanurile din interiorul PSD, nu va face decât să afecteze, în continuare, calitatea guvernării. De aceea, cred că UDMR nu ar trebui să intervină în această dispută internă. Este corect ca răfuiala dintre clanurile din PSD să fie tranşată strict în interiorul PSD, chiar dacă acest lucru se va petrece sub cupola Parlamentului”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Fostul preşedinte spune că nici formaţiunea sa nu va negocia cu PSD. O atitudine similară au cei din USR, care au anunţat că aleşii formaţiunii nu vor participa la votul pentru moţiunea de cenzură, ”pentru că noi considerăm că este un circ care s-a produs între două găşti, mai precis între Dragnea şi Grindeanu. Nu vrem să intervenim în acest circ”, a declarat preşedintele interimar al USR, Elek Levente.

Abia ales preşedinte al liberalilor, Ludovic Orban a transmis că PNL nu va participa duminică la şedinţa de plen comună convocată de PSD-ALDE pentru citirea moţiunii de cenzură. Cât priveşte votul, PNL urmează să ia o decizie dacă va lipsi de la şedinţă sau aleşii liberali vor sta în scaune fără să voteze.

De altfel este aşteptat un absenteism mare, duminică, la citirea moţiunii, în condiţiile în care, pe lângă liberali, nici reprezentanţii PMP, USR şi UDMR nu vor fi prezenţi.

Legat de şansele moţiunii să treacă, soluţia rămâne în mâinile UDMR şi în securizarea votului în PSD. Tocmai pentru a da un mesaj de unitate, PSD a anunţat, cu o zi înainte de citirea moţiunii că toate organizaţiile PSD din ţară au votat o declaraţie comună prin care se desolidarizează de „lovitura de stat” de la Palatul Victoria, cu excepţia a două filiale, din Timiş şi Caraş-Severin, cea din urmă pentru că nu s-a întrunit.

”Sorin Grindeanu şi Victor Ponta nu reprezintă partidul în tentativa de preluare prin forţă a puterii executive a statului. Toate organizaţiile PSD din ţară au votat azi o Declaraţie comună prin care se desolidarizează de lovitura de stat de la Palatul Victoria. Excepţie fac doar două filiale, cea din Timiş, preşedinte Sorin Grindeanu, şi cea din Caraş-Severin, pentru că nu s-a întrunit, încă, în forurile de conducere, pentru a lua o decizie, deoarece preşedintele Ioan Mocioalcă nu a fost in judeţ”
, se menţionează în comunicatul PSD.

Şi tot PSD transmite că un om din organizaţia care îi rămâne fidelă lui Grindeanu, cea din Timiş, va vota pentru picarea Guvernului.

„Deputatul PSD de Timiş, Matei Suciu, se dezice de acţiunile ilegale ale lui Sorin Grindeanu şi anunţă că va vota, alături de toţi colegii parlamentari din ţară, moţiunea de cenzură”
, menţionează PSD în comunicat.

Potrivit lui Suciu, "ceea ce se întâmplă acum este o lovitură de stat din partea unui grup meschin de interese care va răspunde în faţa legii şi în faţa românilor pentru puciul din aceste zile”.

Calculele arată însă diferit în tabăra lui Grindeanu, iar apropiaţii săi lasă de înţeles că mai mulţi aleşi vor vota împotriva moţiunii de cenzură. Iar printre aceştia vor fi şi parlamentari PSD.

Organizaţiile din Timiş şi Caraş-Severin şi-au manifestat sâmbătă susţinerea faţă de premier, în timpul discuţiilor cu acesta. Dacă Matei Suciu a anunţat cum va vota, ar fi cinci parlamentari din Timiş şi patru din Caraş Severin în tabăra lui Grindeanu.

Susţinere are Grindeanu şi în Moldova, spune Cătălin Ivan. Europarlamentarul PSD a scris sâmbătă pe Facbook că 15 aleşi PSD din Moldova vor vota împotriva moţiunii.

Întrebat de susţinerea din PSD, Sorin Grindeanu nu a avansat cifre, însă a declarat că are de partea sa mai multe organizaţii ale social democraţilor.

“Aş cere să se respecte toate regulile legate de vot în Parlament, votul trebuie să fie secret. Veţi vedea miercuri sau când va fi moţiunea de cenzură cum lucrurile se vor desfăşura într-un mod de-a dreptul incredibil, dar deocamdată vreau să văd cum PSD depune moţiune contra guvernului PSD. Asta intră cred în istorie. În acest loc am ajuns datorită managementului domnului Dragnea”,
a afirmat Sorin Grindeanu.

Un semnal a venit şi din partea lui Victor Ponta, înainte de a fi numit la SGG. Fostul premier declara miercuri că dacă se va ajunge la moţiune de cenzură va iniţia un grup de parlamentari PSD care să voteze împotrivă.

În prima apariţie publică ca şef al Secretariatului General al Guvernului, Victor Ponta a anunţat din nou că sunt discuţii cu parlamentari şi lideri politici