Senatul a adoptat, luni, cu 97 de voturi favorabile şi opt voturi împotrivă, proiectul de lege de modificare a Legii administraţiei locale prin care toţi semnatarii unui document emis de către o unitate administrativ-teritorială (UAT) sunt responsabili, civil sau penal, pentru legalitatea acestuia, nu doar primarii sau preşedinţii de consilii judeţene. În schimb, secretarii UAT pot refuza motivat să semneze un act, dacă îl socotesc ca nerespectând prevederile legale în vigoare.

Proiectul a fost iniţiat în timpul legislaturii precedente de către deputatul PNL Grigore Crăciunescu şi susţinut de aproximativ 30 de parlamentari PNL şi ALDE.

”Pentru orice document pe care secretarii din primării sau consiliile judeţene şi-a u pus avizul de legalitate şi au semnat, considerăm că este necesar să se prevadă că aceştia răspund exclusiv în cazul în care, printr-un document emis de primărie sau consiliul judeţean, s-a încălcat legea”, se arată în expunerea de motive.

Astfel, semnăturile primarilor sau preşedinţilor CJ atestă faptul că a fost respectat circuitul documentelor în UAT pe care o conduc şi sunt că sunt toate semnăturile celor responsabili în domeniu.

În cazul în care secretarul UAT consideră că documentul pe care trebuie să îl semneze încalcă prevederile legale, el poate refuza, motivat, însă cu riscul de a fi sancţionat dacă refuzul său nu a fost întemeiat. Iniţiatorii cred că astfel ar putea fi împiedicate presiunile politice asupra funcţionarilor pentru a semna documente nelegale.

Senatul a adoptat legea, în calitate de for decizional, cu sprijinul senatorilor coaliţiei guvernamentale. ”Prin această propunere şi prin amendamentele aduse s-a clarificat şi pentru cei ce interpretează legile că semnătura primarului este o semnătură de autenticitate a documentului emis şi nu o semnătură de legalitate sau de specialitate în ceea ce priveşte urbanismul şi alte domenii (...) Mai mult decât atât, se responsabilizează toţi funcţionarii din aparatul de specialitate pe domeniile fiecăruia prin care se stipulează foarte clar că acea semnătură pe care o pun pe acel document este o semnătură prin care răspundă pe acel domeniu pe care a semnat”, a declarat, în plen, senatorul PSD Ioan Deneş.

El a apreciat că, prin această lege, vor dispărea situaţiile în care aleşii locali erau traşi la răspundere pentru erori comise de către funcţionarii din primării sau consilii judeţene.

Împotriva legii au votat senatorii USR. ”E nevoie ca fiecare funcţionar public să răspundă pentru actele pe care le semnează credem că şi primarul trebuie să răspundă la fel. Ceea este periculos în această iniţiativă este posibilitatea exonerării primarilor de răspunderea pe care le-o dă semnarea sau contrasemnarea actelor administrative. Cerem respingerea proiectului de lege”, a spus Florina Presadă.

viewscnt