Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, că nu există nicio legătură între încheierea Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi preşedinţia Consiliului UE pe care România o va exercita în primul semestru din 2019, însă înţelege de ce premierul Sorin Grindeanu socoteşte ridicarea MCV înainte de 2019 drept o chestiune de prestigiu.
”Îl înţeleg pe deplin pe primul-ministru când a spus că este o chestiune de prestigiu să pună capăt MCV înaintea preşedinţiei dar, sincer, nu există nicio legătură între cele două chestiuni. Dacă guvernul român vrea să se mişte repede, cu atât mai bine dar, personal, nu văd de ce România nu ar putea fi preşedinte al Consiliului Uniunii Europene şi, în acelaşi timp, în dialog cu noi în cadrul MCV. Este vorba despre cooperare”, a declarat Frans Timmermans.
El a spus că situaţia de neîncredere care s-a creat în Uniunea Europeană şi în societatea românească după adoptarea OUG 13 poate fi înlăturată dacă Guvernul respectă planurile pe care le-a făcut în legătură cu recomandările făcute în cadrul MCV. ”Ce s-a făcut în ianuarie a creat o situaţie de neîncredere asupra intenţiilor şi aceasta trebuie disipată, iar singura cale este să avem aceste planuri pe masă şi să fie adoptate de Parlament şi îmi place ideea că Guvernul se consultă cu toate părţile interesate şi cred că este o abordare foarte transparente a problemei”, a spus prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.
În consecinţă, ridicarea MCV ar depinde de viteza cu care autorităţile române implementează planurile Guvernului în această chestiune. ”Ce ne-a indicat Guvernul privind intenţiile sale este în linie cu recomandările noastre (...) Graficul adoptării depinde de Parlamentul României. Am înţeles din presă că domnul Tăriceanu se grăbeşte să termine repede, atunci presupun că va face ca Parlamentul să se decidă repede”, a afirmat prim-vicepreşedintele CE.
”O ţară ca România poate fi în grupul fruntaş în orice chestiune, nu exclud asta (...) De exemplu, în ce priveşte Biroul procurorilor europeni, România este acolo, deci depinde de ce subiect vorbim”, a mai spus Frans Timmermans.
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, la finalul întâlnirii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, de la Palatul Victoria, că obiectivul Guvernului este finalizarea monitorizării europene în domeniul justiţiei înainte ca România să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, precizând că nu se va face niciun pas înapoi în ceea ce înseamnă garantarea unui act de justiţie corect şi independent.
”Obiectivul meu şi al Guvernului pe care îl conduc este să finalizăm MCV înainte ca România să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Este o chestiune de prestigiu şi nu numai, la care ţin foarte mult. Avem patru rapoarte consecutive pozitive, îmi doresc ca la sfârşitul anului 2017 să avem un raport final pozitiv care să pună bazele încheierii acestui Mecanism”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.
Prim-ministrul a subliniat că nu va face niciun pas înapoi în ceea ce înseamnă garantarea unui act de justiţie corect şi independent.
”Vom continua - şi vă spun cu tărie acest lucru - progresele majore pe care le avem până acum câştigate în domeniul justiţiei şi nu vom face niciun pas înapoi în ceea ce înseamnă garantarea unui act de justiţie corect şi independent. Vom face uz deplin de instrumentele de dialog, de transparenţă şi de consultare, astfel încât demersurile noastre să fie susţinute atât de sistemul de justiţie din România, cât şi de societate în integralitate”, a punctat şeful Executivului.