Colaborarea dintre PSD şi UNPR îşi dă ultima suflare. Deşi, după alegerile locale, liderii s-au îmbrăţişat şi au vorbit de un parteneriat onest, împărţirea puterii şi gândul la alegerile parlamentare i-a dezbinat.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Este clar că s-a stabilit fuziunea între UNPR şi PNL. (...) Până la urmă PSD o să se chinuie singur, în continuare, şi la aceste alegeri parlamentare. Nu o să mai dăm locuri pe liste pentru că nu mai avem cui”.

Deocamdată, preşedintele UNPR infirmă încheierea unei negocieri cu PNL. Valeriu Steriu a acuzat în schimb PSD de tratament neloial pe parcursul campaniei electorale pentru locale.

Valeriu Steriu - preşedintele UNPR: „Noi am avut de-a lungul ultimelor luni foarte multe şicanări mai ales în campania electorală, unde am fost efectiv un partid hărţuit putem spune.+ 03.27 nu ne-am propus niciodată să fim o rudă săracă a acestui partid”.

Sunt cel puţin două judeţe unde, acuză PSD, UNPR ar fi făcut blat cu liberalii. La Timiş, de pildă, liderii locali ai UNPR ar fi fost lacomi şi nu au vrut să cedeze funcţii celor de la ALDE. PSD, are şi o altă nemulţumire.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Ce este interesant e că o propunere de fuziune eu am facut-o domnului Steriu. Acum o lună şi jumătate, pe care a declinat-o. Asta înseamnă că, probabil, de când a fost ales preşedinte a avut în minte această alianţă cu PNL”.

Liderul UNPR are altă versiune şi îi acuză pe social-democraţi că au fost primii care au trădat.

Valeriu Steriu, preşedintele UNPR: „Faptul că exact în aceste luni de existenţă a unui astfel de protocol în care scrie, inclusiv acest aspect, că nu se transferă parlamentari de la un partid la altul avem 12 parlamentari care au plecat arată totuţi cine a fost corect şi cine nu”.

Bogdan Lefter, analist politic: „PSD-ul ştie deja de la alegerile locale că are un electorat stabil indiferent la fluctuaţii. Îşi dă seama, cred, că nu mai are nevoie de un adjuvant, de un mic partener de coaliţie. Pe de altă parte,din culise se ştie că parte din parlamentari şi consilieri UNPR cam sunt în orbita PSD sau sunt în negocieri pentru afiliere”.

Cert este că liderii UNPR au avut în ultimele zile mai multe întâlniri. Miercuri după-amiază liderul UNPR Timiş a fost surprins de jurnaliştii Digi24 ieşind din biroul liderului de grup al deputaţilor liberali. Acolo se afla şi Alina Gorghiu.

Reporter: Aţi ajuns la o concluzie în privinţa majorităţii în Consiliul Judeţean Timiş?

Ion Răducanu, liderul UNPR Timiş: Nu am făcut nici o majoritate, domnule! Eu nu am venit pentru asta, am venit să am o discuţie!

Alina Gorghiu, copreşedintele PNL: „Măi, am senzaţía că altceva în afară de discuţiile cu UNPR nu mai există pe faţa pământului!”.

Iar săptămâna trecută, însuşi Valeriu Steriu, preşedintele UNPR, a fost surprins plecând în grabă de la sediul central al PNL .