Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ridică, miercuri, mai multe documente de la Biroul Electoral Central şi de la birourile electorale ale sectoarelor 1 şi 4, legate de candidaturi la alegerile locale din 5 iunie, au declarat pentru News.ro surse judiciare.
Anchetatorii DNA au ridicat de la Biroul Electoral al Sectorului 1 listele cu susţinătorii candidatului PNL Alexandru Nazare, a declarat miercuri, pentru News.ro, preşedintele BES, procurorul Alexandru Stoian.
Preşedintele Biroului Electoral al Sectorului 1 a precizat că documentele au fost ridicate marţi de poliţiştii judiciari de la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Documentele au fost puse la dispoziţia anchetatorilor după ce a fost primită o solicitare din partea DNA, a mai spus Alexandru Stoian.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ridică, miercuri, mai multe documente de la Biroul Electoral Central şi de la birourile electorale ale sectoarelor 1 şi 4, legate de candidaturi la alegerile locale din 5 iunie, au declarat pentru News.ro surse judiciare.
Potrivit surselor citate, unele dintre documentele ridicate de anchetatori vizează liste cu susţinătorii unor candidaţi la alegerile locale.
Acţiunea are loc în cadrul unui dosar deschis în urma unei sesizări, au mai spus, pentru News.ro, sursele citate, care au precizat că în această cauză nu a fost începută urmărirea penală pe numele niciunei persoane.