Senatorul liberal Andrei Volosevici a solicitat demiterea viceprimarului cu atribuţii de primar Iulian Teodorescu, acuzându-l de gestionarea defectuoasă a investiţiilor din fonduri europene, iar sincopele din derularea lucrărilor a adus municipalitatea în pragul falimentului.
"Nu putem să ne jucăm de-a administraţia. Este incompetenţă şi inconştienţă ceea ce se întâmplă. Primăria Ploieşti este în pericol de a intra în faliment din cauta nefinalizării proiectelor europene. Principalul responsabil este Iulian Teodorescu şi este clar că trebuie să plece din funcţie pentru că nu a luat niciun fel de măsură”, a declarat Volosevici
11 proiecte finanţate pe fonduri europene nu vor fi finalizate până la 31 decembrie 2015. Finalizarea acestora trebuie să aibă loc cel târziu până la 30 iunie 2016, în caz contrar municipalitatea fiind nevoită să restituie sumele decontate din fonduri europene.