Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, marţi, că există un proiect de modificare a dispoziţiilor privind eliberarea condiţionată a deţinuţilor care au scris lucrări ştiinţifice, precizând că trebuie făcut ceva în această materie pentru a se ajunge la o situaţie normală.

Predecesorul meu a promis acest lucru şi există un proiect care se află în faza de avizare. Sigur, ca principiu, cred că trebuie făcut ceva în această materie astfel încât să ajungem la o situaţie normală. Dacă, să spunem, cuiva din mediul academic îi trebuie mult mai mult de un an ca să scrie o carte, oricât timp liber ai avea, cred că este un pic greu de explicat cum poţi să scrii trei, patru, cinci cărţi într-un an. Deci, înţeleg să preiau iniţiativa de la predecesorul meu şi să o susţin", a declarat ministrul Justiţiei, Raluca Prună, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Ministrul Justiţiei a menţionat că nu poate preciza când vor apărea modificările legislative şi sub ce formă.

Nu mă pot pronunţa nici cu privire la forma pe care o va îmbrăca această modificare. Pot să vă confirm că ea există şi că este într- o fază avansată", a adăugat Raluca Prună.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), întrunit în 16 septembrie, a hotărât sesizarea Ministerul Justiţiei cu propunerea de a include în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate aspectele reţinute de Direcţia legislaţie, documentare şi contencios şi observaţiile formulate de Comisia nr. 1 din CSM.

Modificările vizează publicarea de lucrări ştiinţifice de persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate în vederea reducerii acesteia.

Astfel, CSM propune verificarea cunoştinţelor de tehnoredactare ale persoanei private de libertate, pentru situaţia în care aceasta urmează să-şi tehnoredacteze personal lucrarea, redactarea unei declaraţii a persoanei private de libertate în sensul că este autorul lucrării cu caracter ştiinţific şi a unei declaraţii referitoare la faptul că editorul este persoană juridică română sau străină, dar cu practică în publicarea de lucrări ştiinţifice, legal constituită, având prevăzut în obiectul de activitate editarea de lucrări ştiinţifice.

De asemenea, plenul CSM a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea unui control tematic cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 de către judecătorii de supraveghere a privării de libertate şi instanţele de judecată, eventualele probleme întâmpinate, precum şi pentru identificarea măsurilor care se impun a fi adoptate.

Dispoziţiile citate se referă la faptul că, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare, invenţie sau inovaţie.

În plus, CSM a decis efectuarea unui studiu de drept comparat de către Direcţia afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe în ceea ce priveşte existenţa în legislaţiile altor state a posibilităţii de liberare condiţionată în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate.

Preşedintele CSM, Marius Tudose, declara, pe 1 iulie, că ar trebui modificată legea în ceea ce priveşte reducerea pedepselor prin scrierea de cărţi în penitenciar şi făcute verificări privind autenticitatea şi caracterul ştiinţific ale acelor opere.

La rândul său, fostul ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc a spus că munca în penitenciar este evaluată în momentul de faţă pe baza unor norme aflate în vigoare încă din 2006.

Întrebat dacă ministerul ia poziţie şi iniţiază un proiect în acest sens, Cazanciuc a declarat există "în momentul de faţă la minister o intervenţie normativă pentru a face lucrurile mai clare în materie ştiinţifică, în materie de lucrări cu caracter ştiinţific, redactate, elaborate în penitenciare".

"Acum suntem pe cale de a identifica cea mai bună formulă, dacă este nevoie de o formulă la nivel legislativ, de lege, dacă se impune o modificare a legii executării pedepselor sau dacă se poate face prin alte norme subsecvente", a mai spus Cazanciuc.