Elena Udrea a declarat vineri, la ICCJ, că se opune cererilor foştilor săi colaboratori de judecare în procedură simplificată în dosarul "Gala Bute", pentru că dacă spun că au luat şpagă pentru ea, trebuie să îi stea alături la proces şi să demonstreze cum i-au dat banii.

Întrebată dacă va solicita instanţei să fie judecată prin procedură simplificată, ceea ce înseamnă că ar putea beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei, aşa cum vor să facă alţi inculpaţi din dosarul "Gala Bute", fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a spus că ea nu are cum să meargă pe proces simplificat, iar dacă vor fi cereri din partea foştilor săi colaboratori, se va opune procedurii simplificate.

"Nu am cum să merg pe proces simplificat. În acest caz, despre care de azi pot să vorbesc liniştită, este vorba de trei foşti colaboratori ajunşi în situaţia în care au fost prinşi că au luat bani şi au sfârşit, mai repede sau mai greu, răspunzând că au luat. În felul acesta, oricine este prins că greşeşte sau că ia o şpagă, dar spune că i-a dat şefului, are avantajul să rămână în libertate şi beneficiază de reduceri de pedeapsă conform Codului penal. Deci eu nu am cum să merg pe proces simplificat", a spus Elena Udrea, la intrarea în sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Fostul ministru al Dezvoltării a mai spus că foştii săi colaboratori pot face cum consideră de cuviinţă, dar ea se va opune procedurii simplificate în cazul acestora, pentru că trebuie să stea alături de ea în proces, pentru a se proba adevărul spuselor lor.

"Eu am fost 72 de zile în arest pentru că nişte oameni prinşi că au luat bani au spus: «Domne, am luat, dar am luat pentru Elena Udrea». Cred că trebuie să stea în proces pentru a demonstra cum mi-au dat ei mie bani", a precizat Udrea.

Completul de judecată de la instanţa supremă a citit, vineri, rechizitoriul din dosarul "Gala Bute" şi le-a adus la cunoştinţă inculpaţilor drepturile procesuale. Instanţa a arătat că dacă inculpaţii recunosc în totalitate faptele, limitele pedepsei închisorii se reduc cu o treime.

Elena Udrea este sub control judiciar din 16 iunie, când instanţa supremă a decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu din 7 mai până în 16 iunie. Din 25 februarie până în 30 aprilie, Udrea a fost încarcerată în Arestul central al Poliţiei Capitalei, apoi transferată la Penitenciarul Târgşor.

În 21 aprilie, Elena Udrea a fost trimisă în judecată, în dosarul "Gala Bute", în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.

Potrivit DNA, între 2010 şi 2011, Elena Udrea şi fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.

Anchetatorii au mai stabilit că Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, îi dădea banii primiţi lui Tudor Breazu. Plăţile se făceau fie în numerar, fie prin intermediul societăţii Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanţă. În acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare în valoare totală de 209.762 de lei şi o plată în numerar de aproximativ 90.000 de lei.