Partidul Libertăţii Individuale (P-LIB) din Spania a anunţat recent primii candidaţi din lista sa pentru alegerile europarlamentare de pe 25 mai, printre care se află şi doi oameni politici de origine română. Gelu Vlaşin şi Roxana Nicula se află pe poziţiile trei şi patru în lista electorală, cele mai înalte poziţii atinse vreodată de cetăţenii români într-o listă pentru alegerile europene.

Lista candidaţilor P-LIB a fost întocmită de Comitetul Electoral al partidului, în conformitate cu decizia luată în Conferinţa Electorală de pe 18 ianuarie 2014, relatează rgnpress.ro. Dacă pe prima poziţie a fost menţionat preşedintele partidului, Juan Pina, pe locul al treilea se află Gelu Vlaşin, care şi-a asumat în partid funcţia de Coordonator pentru Comunităţile Straine, la începutul anului 2014. Rezident în Spania de mai bine de zece ani, Vlaşin este membru al Delegaţiei Permanente a PNL Diaspora şi un lider cunoscut în mişcarea asociativă a comunităţii româneşti din Spania. Candidatul P-LIB este, de asemenea, scriitor şi jurnalist specializat în noua tehnologie, autor a numeroase cărţi publicate în România.

Pe locul patru la candidatura liberala spaniolă se află Roxana Nicula, unul dintre principalii lideri ai P-LIB şi unul dintre membri fondatori ai partidului, în iulie 2009. Aleasă în 2010 şi 2012 ca membru al Comitetului Executiv Federal de către liberalii spanioli, Nicula conduce în acest moment Secretariatul Acţiunii Cetăţeneşti, a cărei misiune este de a gestiona relaţiile P-LIB cu diverse mişcări şi organizaţii ale societăţii civile. Românca s-a stabilit în Spania în anul 1998 şi este antreprenoare în sectorul conţinutului digital. A candidat la alegerile generale din 20 noiembrie 2011 pe poziţia a doua la Congresul Deputaţilor pentru circumscripţia Madrid.