Liberalii vor discuta, luni, lista candidaţilor care s-au înscris în competiţia internă pentru alegerile locale din 2016, primarii în funcţie având drept de preempţiune, urmând ca, acolo unde partidul nu are deja un primar liberal, candidaţii anunţati să fie supuşi unor cercetări sociologice.
Declaraţiile în acest sens au fost făcute, vineri, de copreşedintele PNL Vasile Blaga, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgovişte.
"Luni, 3 august, avem o primă citire a listelor de candidaţi în oraşe, municipii, avem nişte principii stabilite şi valabile în toate judeţele ţării. (...) Au drept de preempţiune cei peste 1.100 de primari pe care îi avem, pentru că noi aveam un număr de primari mai mare decât PSD, însă a venit celebra Ordonanţă 55, care este la sertar şi acum, la Senat, sigur am pierdut un numar important, peste 500 de primari", a declarat Vasile Blaga.
Blaga a mai spus că primarii în funcţie care au drept de preempţiune sunt în analiza organizaţiilor, pentru a se vedea dacă îndeplinesc criteriile electorale, iar acolo unde partidul nu are un primar în funcţie, candidaturile liberalilor care s-au înscris în cursa internă pentru alegerile locale vor fi supuse unor cercetări sociologice.
"Cei care au drept de preempţiune sunt în analizele organizaţiilor, dacă îndeplinesc şi criteriile electorale pentru a candida, iar acolo unde nu avem primari, ne-am bucura să avem mai multe candidaturi", a afirmat Vasile Blaga, precizând că "de la Bucureşti până în cea mai mică comună din ţară" vor candida, susţinuţi de PNL, doar cei care, potrivit studiilor sociologice, au cele mai multe şanse de reuşită.
Vasile Blaga a mai declarat că, iniţial, candidaturile trebuie să fie discutate în BPN, urmând ca apoi să fie făcute cunoscute.
Pentru postul de primar al Ploieştiului şi-au anunţat intenţia de candidatură senatorul Andrei Volosevici, consilierul judeţean Marius Fenichiu şi doctorul Dan Oprea.