Membrii Ordinului Naţional "Steaua României" se întrunesc joi, de la ora 16,00, la Palatul Cotroceni, în cadrul Adunării Generale pentru alegerea Consiliului de Onoare, forul care va decide dacă trebuie să-i fie retrasă înalta distincţie europarlamentarului Laszlo Tokes.
Cancelaria Ordinelor din cadrul Administraţiei Prezidenţiale a prezentat o listă cu persoanele propuse pentru a face parte din Consiliul de Onoare, menţionându-se în dreptul fiecărui membru al Ordinului dacă acceptă candidatura sau nu.
Astfel, Petre Roman, Mircea Ionescu-Quintus, fostul consilier prezidenţial Peter Eckstein-Kovacs, academicianul Dan Berindei, fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu, fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu, Gabriela Firea, Ion Ţiriac, Mircea Geoană, medicul Şerban Brădişteanu, academicienii Eugen Simion şi Ionel Haiduc, scriitorul Nicolae Manolescu, actorul Radu Beligan, medicul Ionel Sinescu figurează pe lista celor care acceptă să facă parte din Consiliul de Onoare al Ordinului.
Printre cei în dreptul cărora se menţionează că nu acceptă candidatura pentru a face parte din Consiliul de Onoare se află: guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, publicistul Doina Cornea, soprana Mariana Nicolesco, regizorul Lucian Pintilie, antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang, economiştii Lucian Croitoru şi Florin Georgescu, actriţa Olga Tudorache, directorul SRI, George Maior, secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu, scriitorul Gabriel Liiceanu, directorul STS, Marcel Opriş, academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu şi Iulian Fota, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, directorul SIE, Teodor Meleşcanu, regizorul Cristian Mungiu, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu.
Şi în dreptul europarlamentarului Corina Creţu, care a solicitat public retragerea distincţiei acordate lui Tokes, se menţionează că nu acceptă candidatura.
La începutul lunii septembrie, preşedintele Traian Băsescu declara că, în cazul în care Consiliul de Onoare al Ordinului ''Steaua României'' cere ridicarea decoraţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, atunci va emite decretul.
Pe 7 septembrie, europarlamentarul Laszlo Tokes susţinea că eventuala retragere a distincţiei Ordinul naţional "Steaua României" ar echivala cu "desconsiderarea repetată a trecutului revoluţionar al Timişoarei".
"Înalta distincţie care mi-a fost acordată după douăzeci de ani a reprezentat recunoaşterea meritelor tuturor eroilor şi disidenţilor de la Timişoara. De vreme ce Timişoarei 'i-a fost furată revoluţia', Ordinul naţional 'Steaua României', ce mi-a fost conferit în anul 2009, i-a făcut dreptate într-o anumită măsură şi 'oraşului-martir'. În cazul în care mi se va retrage această distincţie, gestul ar echivala cu desconsiderarea repetată a trecutului revoluţionar al Timişoarei. Mai mult, ar constitui o nouă dovadă a restaurării relaţiilor şi organizării de tip comunist ce are loc în prezent", a declarat europarlamentarul.
În temeiul articolului 52 din Legea 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, 'calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în următoarele situaţii: a.—condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la pedeapsa privativă de libertate; b.—pentru fapte dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor Ordinului'.
În temeiul HG nr. 1511/2005 la primirea sesizării unui membru al ordinului, Cancelaria Ordinelor are obligaţia să convoace Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional 'Steaua României'. Hotărârea Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional 'Steaua României', motivată, se comunică, apoi, Cancelariei Ordinelor cu propunere de retragere a decoraţiei sau de respingere a sesizării, după caz (conform art. 6 alin. 2 din HG nr. 1511/2005). Cancelaria Ordinelor, în baza hotărârii Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional 'Steaua României', după caz, înaintează preşedintelui României, spre aprobare, proiectul decretului privind retragerea decoraţiei.
La sfârşitul lunii august, vicepreşedintele PSD Corina Creţu, care deţine Ordinul Naţional "Steaua României", a solicitat în mod public retragerea decoraţiei lui Laszlo Tokes printr-o scrisoare transmisă Consiliului de Onoare al Ordinului.
La scurt timp, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat că lideri ai PSD şi UNPR, deţinători ai Ordinului "Steaua României", solicită retragerea decoraţiei lui Tokes.
În decembrie 2009, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Cavaler pe Laszlo Tokes. Potrivit decretului semnat de şeful statului la acea dată, conferirea decoraţiei s-a făcut ''cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie, în semn de înaltă apreciere a curajului şi a demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplul personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste'