După eşecul pe care l-au înregistrat ieri la votul în cazul directorului SIE, social-democraţii au punctat în faţa liberalilor la Adunarea Generală a Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din România.

Marian Oprisan a fost reales, astăzi, în funcţia de preşedinte al UNCJR, în cadrul Adunării Generale, care se desfasoara la Palatul Parlamentului, au declarat, pentru Agerpres, surse participante la reuniune.

Astfel, Marian Oprisan a fost ales cu 26 de voturi, iar contracandidatul sau, Ciprian Dobre, presedintele CJ Mures - propus de PNL - a primit 8 voturi favorabile. Un vot a fost declarat nul.

SURSA:stiripesurse.ro