Elena Udrea a declarat luni, în Parlament, că este ”vânată” sistematic, fiind ”ţinta unei acţiuni precise în care secretele trebuiau păstrate prin folosirea cătuşelor împotriva sa”. Deputatul a declarat, despre votul deputaţilor pentru arestarea sa, în urmă cu două săptămâni, că ”celor mai mulţi le-a fost teamă, teama de cei cu care se luptă şi care mâine ar putea să facă oricăruia la fel, dacă se opune”.
Declaraţiile Elenei Udrea:
-
În urmă cu fix 2 săptămâni aţi votat 6 cereri împotriva mea. Le-aţi aprobat pe toate sub marota ”noi nu ne opunem justiţiei”. Am spus mereu că justiţia trebuie să funcţioneze în cazul tuturor. Era suficient să daţi aviz doar cererilor de urmărire penală.
-
N-a contat excepţionalul situaţiei în care m-am aflat: un deputat cu 3 cereri de arest preventiv în doar 2 ore. N-a contat că era evident că eram ţinta unei acţiuni precise în care secretele trebuiau păstrate prin folosirea cătuşelor împotriva mea.
-
Este evident că sunt o ţintă. Sunt vânată sistematic. În ritmul acesta o să ne vedem din 2 în 2 săptămâni până în 2016.
-
Multe dintre aceste acuzaţii sunt minciuni.
-
Dosarul ”Gala Bute” reprezintă dovada cea mai clară că separarea puterilor în stat nu mai funcţionează.
-
Nu mă voi da nici cu mir, nu voi citi nici acatiste, nu voi spune rugăciuni.
-
Am fost dusă în arestul Poliţiei Capitalei, am fost verificată la sânge, m-au dezbrăcat şi mi-au luat sutienul.
-
Aş fi vrut să vin astăzi în cătuşe în fata dumneavoastră, să le puteţi vedea, să le atingeţi, să înţelegeţi mai bine.
-
Faceţi ce trebuie să facă Parlamentul: legiferaţi, oferiţi oamenilor legi corecte, pentru ca abuzuri care se întâmplă în cazul a zeci de mii de români să nu mai fie posibile.
Camera Deputaţilor a aprobat, luni, noua cerere de încuviinţare a urmăririi penale în cazul Elenei Udrea, pentru noi acuzaţii în dosarul "Gala Bute", fiind înregistrate 218 voturi "pentru" şi 76 "împotrivă".
Deputaţii s-au pronunţat asupra acestei solitări prin vot secret cu bile.
Camera Deputaţilor urmează să se pronunţe, de asemenea, asupra noii cereri DNA de arestare preventivă a deputatului Elena Udrea. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, în 18 februarie, cererile DNA privind încuviinţarea urmăririi penale şi arestării preventive a Elenei Udrea.