Co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, a declarat că PMP este un partid care nu mai există ”decât cu numele” după ce o serie de parlamentari au părăsit formaţiunea, în pofida faptului că s-au aflat în fotografiile de la Neptun împreună cu Traian Băsescu.
Liderul PNL a fost întrebat dacă opoziţia negociază pe marginea unei moţiuni de cenzură pe care să o introducă în Parlament în luna febuarie.
”Este dreptul şi obligaţia opoziţiei să verifice soliditatea guvernamentală pe de o parte, şi pe de altă parte să sancţioneze derapajele puterii prin moţiune de cenzură, şi normal că o vom face în sesiunea viitoare (...) În momentul în care vom depune o moţiune de cenzură bineînţeles că o vom discuta şi cu actualele structuri parlamentare, în primul rând cu UDMR, cu minorităţile alta decât cea maghiară”, a spus Blaga.
El a fost întrebat dacă discuţiile îi vor viza şi pe cei din PMP.
”Nu cred că mai există pur şi simplu decât cu numele acest partid, pentru că majoritatea parlamentarilor – şi mă gândesc în special la cei erau în poză pe plaja de la Neptun - au plecat la alte partide”, a replicat Blaga.