Candidatura Elenei Udrea la alegerile prezidenţiale de duminică este, pentru Traian Băsescu, o formă prin care "se poate consolida PMP-ul, care este un partid firav". Preşedintele a justificat această candidatură prin refuzul PNL şi PDL de a o coopta şi pe Udrea, după europarlamentare, în susţinerea un prezidenţiabil comun.
„Nu mă treceţi în categoria naivilor care cred că Elena Udrea poate câştiga alegerile prezidenţiale”, a făcut preşedintele Traian Băsescu o primă previziune privind rezultatele scrutinului de duminică în privinţa şanselor Elenei Udrea, pe care o susţine.
Calculul legat de candidatura sa, a arătat şeful statului, ar ţine de consolidarea PMP, partid care a luat la alegerile europarlamentare doar 6%, mai puţin de jumătate din cât se aştepta fondatorul său neoficial, Traian Băsescu. "Pentru mine e important să obţină un rezultat cu care se poate consolida PMP-ul, care este un partid firav", a admis preşedintele, într-un interviu la "Adevărul LIVE".
Băsescu, într-un puseu de sinceritate: "Nu mă treceţi în categoria naivilor care cred că Udrea poate câştiga alegerile"
29 octombrie 2014
(178 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Darius Vâlcov şi-a dat demisia din Senat, dar şi din PSD
(25 mai 2015)
45 vizualizări
Campanie ilegală la Ploieşti! Adrian Dobre, candidatul PNL, surpins de Poliţie în timp ce împărţea materiale denigratoare! FOTO
(3 iunie 2016)
1633 vizualizări
Mircea Cosma a anunţat primarii care au făcut transferul la PSD
(25 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
369 vizualizări
AEP: Românii din diaspora se pot înscrie în Registrul Electoral de la 1 aprilie 2016
(6 august 2015)
94 vizualizări
PNL Prahova, un partid mic, cu orgolii uriaşe! Palaş-exclus, Roşca- rămâne!
(15 iulie 2015 - Cristina IANCU)
547 vizualizări
Vasile Blaga, Gheorghe Ştefan şi Bruno Berdilă foloseau firme fantomă pentru a scoate banii destinaţi partidului
(30 noiembrie 2016)
311 vizualizări
Încă un partid propune TREI candidaţi pentru postul de primar al Ploieştiului!
(14 iulie 2015)
350 vizualizări
Rovana Plumb, oficial, preşedinte interimar al PSD
(15 iulie 2015)
49 vizualizări
PDL vrea demisia lui Mircea Cosma
(29 noiembrie 2013 - Cristina IANCU)
242 vizualizări
Ce spune Mircea Cosma despre retragerea lui Victor Ponta
(13 iulie 2015)
113 vizualizări
Gabriela Firea, noul purtător de cuvânt al PSD după ce Şova a fost suspendat
(22 octombrie 2014)
214 vizualizări
Lista ţărilor aflate sub risc crescut de atentate
(27 iulie 2016)
524 vizualizări
Ludovic Orban: Cine a decis, până la urmă, premierul, ca să zic aşa, din PNL au fost, la negocieri, partenerii de la USR care l-au preferat pe Florin Cîţu. Acuma, dacă îi mai întrebăm, s-ar putea să-şi mai fi schimbat părerea unii dintre colegii de la USR
(10 august 2021)
30 vizualizări
Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin au anunţat moartea unui deputat, deşi acesta trăieşte
(16 iulie 2015)
84 vizualizări
Grindeanu, la prima şedinţă de Guvern: Vă rog să faceţi un inventar al problemelor urgente pe fiecare minister
(5 ianuarie 2017)
308 vizualizări
Ponta: Zgonea nu mai conduce Camera Deputaţilor de luni
(13 iunie 2016)
73 vizualizări
70.000 de persoane, prezente la ziua lui Victor Ponta
(20 septembrie 2014)
292 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























