Preşedintele PDL, Vasile Blaga, declara, la 17 iulie, că pe 4 sau 5 august va fi anunţat candidatul comun al PNL-PDL la alegerile prezidenţiale din noiembrie, din partea liberalilor fiind propus Klaus Iohannis, iar din partea democrat-liberalilor, Cătălin Predoiu.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, preciza, la 3 august, că desemnarea candidatului Alianţei Creştin-Liberale a fost decalată pentru 8-9 august, deoarece rezultatele sondajului de opinie comandat de PDL au întârziat, întrucât acesta a fost demarat mai târziu. "PDL întârzie cu sondajul, a început mai târziu", a declarat Gorghiu pentru MEDIAFAX.
"Aceste studii sunt complexe, trebuie bine interpretate şi nu vrem să-i presăm pe sociologi", au menţionat surse din PDL.
La 5 august, Klaus Iohannis anunţa că institutele de sondare au cerut timp mai mult, astfel că desemnarea candidatului va fi făcută pe 11 august, în cadrul Biroului politic al noului PNL.
Potrivit celor patru sondaje de opinie date publicităţii în iulie (CURS, IRSOP, INSCOP şi CSCI), primii doi clasaţi în preferinţele electoratului sunt Victor Ponta şi Klaus Iohannis.