Un nou război rece este în desfăşurare între Moscova şi Washington. Numărul incidentelor care vizează diplomaţii americani la Moscova a crescut în ultimii ani ajungând la nivelul celor din timpul Războiului Rece, au declarat oficiali americani, descriind un tipar al intimidării şi hărţuirii care ar fi desfăşurat de Serviciul Federal de Securitate (FSB), potrivit Mediafax.

Această tendinţă a alarmat oficialii de la Washington, care s-au plâns de aceste tratamente oficialilor ruşi la cel mai înalt nivel, inclusiv preşedintelui Vladimir Putin, relatează ABC News, în pagina electronică.

Americanii susţin că nivelul hărţuirii a crescut intens în acest an, pe fondul deteriorării relaţiilor SUA-Rusia din cauza crizei ucrainene.

Unele dintre acţiuni par meschine. De câteva ori, oficialii americani au găsit lucrurile mutate la întoarcerea acasă sau vreo fereastră deschisă în miezul iernii. Alteori agenţii de securitate ruşi au încercat să interfereze cu activitatea diplomatic, perturbând de exemplu întâlnirile publice cu contacte ruseşti. Gardieni în uniformă oferiţi de Rusia pentru a păzi ambasada au hărţuit vizitatorii şi chiar angajaţii care încercau să intre în clădire.

Ruşii care lucrau sau se întâlneau cu diplomaţii au fost, de asemenea, intimidaţi, afirmă oficialii americani. Câţiva au fost avertizaţi de indivizi obscuri să renunţe la contactele cu oficialii americani. Autorităţile ruse au sporit presiunea şi asupra programelor desfăşurate de ambasada Statelor Unite.

Experţii susţin că scopul acestor acţiuni intruzive este diferit de supravegherea sub acoperire sau încercările de a recruta spioni, fiind vorba despre presiune psihologică. „Nu este doar o modalitate de a submina personalul ambasadei, ci de a-i face pe oameni să se gândească la acesta ca fiind toxic şi cu care nu merită să discuţi, să fii văzut“, a declarat Mark Galeotti, profesor la Universitatea din New York, specializat în probleme de securitate ruseşti.

Viaţa sub supraveghere constantă a fost multă vreme o realitate acceptată de oficialii americani care lucrau în Rusia. Cei mai mulţi au declarat însă că nu îşi simţeau ameninţată siguranţa fizică. Dar incidentele din prezent par să aibă ca scop tratarea cu ostilitate a Statelor Unite.

Într-o încălcare gravă a protocolului diplomatic, unele dintre cele mai agresive acţiuni l-au vizat pe Michael McFaul, ambasador al SUA la Moscova până în februarie.

Raportul inspectorului general descrie tratamentul aplicat ambasadorului ca un „un nivel de hărţuire meschin şi grav care depăşeşte experienţele predecesorilor săi“. Ambasadorul McFaul a fost urmărit aproape peste tot unde mergea într-un mod agresiv şi uneori ameninţător, atât de agenţi de securitate ruşi, cât şi de televiziunile ruseşti pro-Kremlin, chiar şi atunci când mergea la evenimente private împreună cu familia.

Într-un episod notabil, potrivit oficialilor, McFaul a rămas în parcarea Ministerului rus de Externe după ce poliţia l-a oprit pe şoferul său pentru o infracţiune minoră şi i-a ridicat pe loc permisul de conducere. Ambasadorul însuşi s-a plâns în mod constant de modul în care era tratat. În cele din urmă el a scris pe Twitter că cineva i-a spart e-mailul şi îi interceptează convorbirile telefonice.

Diplomaţii veterani au declarat că au fost şocaţi de tratamentul la care a fost supus McFaul, dar au adăugat că s-au confruntat cu o hărţuire similară în calitate de oficiali de rang inferior la Moscova, în timpul Războiului Rece.