Propunerea de revocare a lui Sebastian Danielescu din funcţia de vicepreşedinte a Consiliului Judeţean Prahova a demonstrat că nu întotdeauna socoteala de acasă se potriveşte cu cea din târg.
Mulţumiţi de faptul că au reuşit să îşi impună facil un nou vicepreşedinte la CJ, social democraţii nu au dat prea multă importanţă demiterii vicelui liberal. Relaxaţi, după ce se văzuseră cu sacii în căruţă, pesediştii au renunţat la vigilenţă (e drept că nici deputatul Vlad Cosma nu mai era prin preajmă pentru a verifica modul în care votează colegii de partid) şi au tratat superficial demiterea lui Danielescu, demonstrând că în politică este posibil ca atunci când alergi singur să ajungi chiar şi pe locul doi...
Deşi revocarea penelistului avea nevoie de 19 voturi, unul dintre cei prezenţi a demonstrat că îl simpatizează pe liberal aşa că a votat împotriva demiterii.
Decizia a stârnit nemulţumirea consilierilor judeţeni excluşi din PNL, în principal a lui Toma Pinţoiu. Acesta a părăsit supărat sala bombănind : „Noi ne-am respectat cuvântul. Era normal să fim şi noi respectaţi!”.
Gurile rele susţin că Pinţoiu ar fi, potrivit unor negocieri de culise, cel care ar urma să îi ia scaunul lui Sebastian Danielescu, asta dacă revocarea acestuia va avea vreodată succes.
De altfel, este de notorietate faptul că Pinţoiu şi-a dorit postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, chiar din momentul plecării lui Mircea Roşca în Camera Deputaţilor.
În astfel de condiţii nu putem să nu ne întrebăm care dintre cei prezenţi în sală a votat împotriva demiterii lui Danielescu.
Vă spunem doar că la vot au participat: Mircea Cosma, Bogdan Toader, Ludmila Sfârloagă, Rareş Enescu, David Viter, Dan Sepşi, Ana Sandu, Ion Ionică, Adrian Manta, Gheorghe Neaga, Darius Meşca, Iuliana Dosaru, Toma Pinţoiu, Vasile Pătraşcu, Laurenţiu Mitrea, Cătălin Niţă, Jenica Tabacu, Auraş Dragomir, Diana Niculescu.