Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că atitudinea sa faţă de ministrul Ioana Petrescu, la consultările pe tema CAS, nu a fost una ”didactică”, aşa cum i s-a reproşat, dar că nu a putut să desprindă imaginea ei de cea a fiicelor sale, iar atitudinea sa a fost de ”tată către copil”.
Preşedintele a menţionat că i s-a reproşat, după consultările cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul de Finanţe, la Palatul Cotroceni, că a fost ”prea didactic” în atitudinea faţă de ministrul Ioana Petrescu.
”Mi s-a reproşat atitudinea faţă de doamna ministru Ioana Petrescu. Vă rog să mă credeţi că niciodată nu am putut să desprind imaginea ei, nici la Cotroceni, nici după, de imaginea fiicelor mele. Am tratat-o şi am să o tratez cu respectul pe care îl dau şi fetelor mele, este un om tânăr care poate a ratat puţin”, a spus Băsescu.
El a continuat: ”Poate a vrut să acopere lipsa de cunoştinţe şi capacitatea de a face performanţă sub sloganuri politice, mai ales cele de a doua zi, de la televizor, dar este un copil care poate să înveţe şi baza teroretică îi poate da şanse. Nu a fost deloc o atiutdine de profesor către elev, aşa cum a subliniat presa, ci de tată către copil”.