Personajul principal al acestor zile este fără îndoială tânăra ministră a Finanţelor, Ioana Petrescu. Cu CV impresionant în spate, dar cu o slabă experienţă de lucru în hăţişul politicii dâmboviţene, Petrescu a fost o victimă sigură a bătrânului lup de mare, Traian Băsescu.
Iar în urma prestaţiei jalnice de la Cotroceni, toată lumea a început să se întrebe cum a ajuns Ioana Petrescu să conducă Finanţele din România.
Interesant este că am descoperit o legătură între ministră şi familia premierului Ponta, legătură pe nimeni nu a prea băgat-o în seamă.
Într-un interviu acordat publicaţiei The One, Ioana Petrescu povesteşte despre vacanţele petrecute în copilărie la...Cornu, localitate devenită celebră cu ajutorul fostului premier social democrat Adrian Năstase. Petrescu povesteşte în The One că a copilărit într-o ”comună care pe vremea aceea, când eram eu copil, nu era aşa faimoasă ca acum”.
Ar fi fost o simplă afirmaţie dacă la Cornu, Daciana Sârbu nu ar avea o casă de vacanţă şi dacă tot la Cornu nu şi-ar petrece weekendurile, în afară de familia premierului Ponta, şi foarte mulţi dintre demnitarii actualului Guvern, printre care îl amintim doar pe vicepremierul Daniel Constantin...