Un minor român se afla între viaţă şi moarte luni seara, după ce a fost bătut de aproximativ 12 persoane care-l suspectau de comiterea unor spargeri într-o localitate din departamentul Seine-Saint-Denis, în zona central-nordică a Franţe, relatează site-ul revistei franceze Le Nouvel Observateur.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, minorul, în vârstă de 16 ani, ar fi fost bătut crunt de persoane care-l suspectau că a spart anterior apartamentul unei femei din localitate. "Un grup de persoane a venit să-l caute în această tabără şi l-a luat cu forţa", a declarat o sursă din cadrul poliţiei. Minorul a fost sechestrat într-o pivniţă, unde agresorii l-au bătut cu brutalitate.
"Aproximativ 12 persoane" ar fi participat la această lişare, potrivit unei surse apropiate cazului. Mama minorului este cea care a sesizat poliţia. Tânărul a fost găsit vineri seara, inconştient, abandonat într-un cărucior de la un supermarket, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.
Nicio persoană nu era arestată până luni seara în acest caz, potrivit Le Nouvel Observateur.
Grav rănit, minorul a fost internat la Spitalul Lariboisière de la Paris, unde se afla într-o stare critică luni. "Prognosticul său vital este angajat. Este în comă", a precizat o sursă judiciară. Tânărul, în vârstă de 16 ani, trăia împreună cu familia şi alţi romi într-o casă părăsită, la marginea drumului naţional numărul unu, în dreptul cartierului Cité des Poètes, la Pierrefitte-sur-Seine.