Un cetăţean francez a fost arestat în apropiere de Marsilia (Franţa), suspectat fiind că a ucis patru oameni într-un atac armat comis pe 24 mai la Muzeul Evreiesc din Bruxelles (Belgia).
Mehdi Nemmouche, în vârstă de 29 de ani, a fost arestat, vineri, în urma unui control de rutină desfăşurat în Gara Saint-Charles din sudul Marsiliei, informează AFP.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, în momentul arestării, Nemmouche purta cu el o mitralieră Kalaşnikov şi un pistol, arme similare celor folosite în atac. Teste balistice urmează să fie efectuate pentru a stabili dacă armele pe care le avea asupra lui au fost sau nu folosite în atacul de la Bruxelles, a declarat un oficial din cadrul Procuraturii de la Paris, pentru Associated Press.
Potrivit BBC News, Nemmouche, care locuieşte în oraşul francez Roubaix, situat chiar la graniţa cu Belgia, ar avea legături şi cu un grup de militanţi islamişti din Siria.
Atacul comis sâmbăta trecută la Muzeul Evreiesc din capitala Belgiei s-a soldat cu moartea unui cuplu de turişti israelieni, a unei turiste din Franţa şi a unui angajat belgian al instituţiei.
Potrivit unor experţi citaţi de publicaţia israeliană „Haaretz”, atacul a fost un asasinat comis, cel mai probabil, de un profesionist, ţinta fiind cei doi israelieni care lucraseră la instituţii guvernamentale din Israel, posibil chiar în domeniul spionajului. Emanuel şi Mira Riva au lucrat în trecut pentru instituţii guvernamentale israeliene, având oficial funcţii de contabili. Deocamdată nu se ştie dacă aceştia au fost implicaţi în dosare sensibile precum activităţile Iranului sau ale mişcării şiite libaneze Hezbollah.
Experţii care au analizat înregistrarea video cu atacul au explicat că este foarte probabil ca asasinul să fie un profesionist.