Trupele ruse desfăşurate în apropierea frontierei Ucrainei vor reveni în cazărmi în următoarele douăzeci de zile, potrivit ordinului dat de preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat vineri şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, potrivit Agerpres.

„Trupele sunt desfăşurate la bordul unor trenuri şi avioane de transport. Procedura va dura aproximativ 20 de zile“, a declarat generalul Gherasimov, citat de agenţia de presă RIA Novosti, preluată de AFP.

Răspunzând la întrebarea unui jurnalist, generalul Gherasimov a exclus posibilitatea ca retragerea să fie finalizată până la 1 iunie.

Luni, preşedintele Putin a ordonat trupelor ruse masate de la sfârşitul lunii martie la frontieră să se întoarcă în cazărmi. Forţele ruse, desfăşurate în regiunile de vest şi de sud ale Rusiei, au început să se întoarcă la bazele lor imediat după ce a fost dat ordinul, luni 19 mai, a asigurat generalul.

Joi, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat că mişcările de trupe ruse observate în apropierea frontierei „ar putea sugera că o parte dintre aceste forţe se pregătesc de retragere“.

General Gherasimov a declarat că forţele ruse, desfăşurate în cadrul unor manevre militare, nu reprezintă o ameninţare pentru Ucraina. „Tema unei ameninţări ruse a fost recent folosită de mass-media ucrainene doar pentru a speria publicul“, a spus el.

„Acestea sunt exerciţii planificate pe care le organizăm în fiecare an“, a adăugat el.

Rusia a asigurat că soldaţii, în număr de 40.000 potrivit NATO, sunt desfăşuraţi în cadrul unor exerciţii militare de rutină, dar prezenţa lor a alimentat temerile în Ucraina şi ţările occidentale legate de o intervenţie militară rusă în estul Ucrainei pentru sprijinirea separatiştilor proruşi.

Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că a trimis în zonă cu o zi înainte patru convoaie feroviare de vehicule blindate şi armamente, precum şi 15 avioane ce transportă soldaţi.