Bilanţul tragediei din Colectiv a ajuns la 44 de morţi, după ce doi răniţi internaţi la Spitalul "Floreasca" din Capitală au murit astăzi, iar un altul a decedat la Spitalul de Arşi. Sâmbătă au murit nouă persoane. Doi pacienţi de la Spitalul de Arşi au murit ieri, la primele ore ale dimineţii, apoi fiind anunţat un nou deces la Spitalul Universitar. În următoarele ore, secretarul de stat Raed Arafat a anunţat că doi pacienţi dintre cei transportaţi în Olanda au decedat, după aterizare. În următoarele ore au mai murit patru persoane, două de la Spitalul Floreasca, un tânăr de la Spitalul de Arşi şi o tânără internată la Spitalul ”Bagdasar”.
Spitalul Elias: Cinci pacienţi răniţi în incendiu, în Terapie Intensivă; doi dintre aceştia, în stare gravă
Doi pacienţi răniţi în incendiul din Colectiv sunt în stare gravă la Spitalul Elias, a declarat managerul instituţiei, Doina Dimulescu.
„Noi mai avem cinci pacienţi în Terapie Intensivă. Au fost transferaţi în două rânduri încă patru pacienţi din cei nouă pe care îi aveam în urmă cu două zile. Din cei cinci, doi se află în stare gravă. Ceilalţi trei sunt destul de bine, dar sunt pansaţi pe chirurgie plastică”, a spus medicul, potrivit Agerpres.
Spitalul Bagdasar-Arseni: Patru pacienţi sunt în stare critică
„Doi pacienţi sunt pregătiţi să fie preluaţi de colegii noştri din Anglia. Sunt pe cale să plece. Ei au fost pansaţi în continuare şi astăzi. Noi ne facem în continuare datoria ca şi când ar rămâne la noi. Sunt în aceeaşi stare”, a spus medicul Mircea Carantino.
El a precizat că întreg corpul medical al spitalului face totul pentru a ţine în viaţă pacienţii răniţi în Colectiv: „Facem tot ce putem să îi ţinem în viaţă şi să treacă de etapele acestea groaznice şi să ajungem să îi şi reparăm ulterior.”
Spitalul Grigore Alexandrescu: Toţi cei şase pacienţi internaţi sunt stabili
„Cinci pacienţi cu arsuri şi un alt pacient, în secţia de toxicologie, venit la cinci zile după accident, care prezintă arsuri de căi aeriene. Sunt stabili. Nu mai avem niciunul intubat”, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, medicul Raluca Alexandru.
Ea a amintit că un alt pacient, aflat în starea cea mai gravă, a fost transferat la o unitate medicală din Belgia.
Spitalul Floreasca: opt pacienţi în stare critică
Florenţa Iancu, medic primar la Spitalul Floreasca, a precizat că cele două persoane au murit la orele 2 şi 3 dimineaţa.
„În momentul de faţă, în secţia de terapie intensivă sunt internaţi opt pacienţi în stare critică . Pentru unul dintre ei se aşteaptă o ambulanţă aeriană medicalizată pentru transferul în Israel”, a spus medicul.
Spitalul Militar: doi pacienţi la terapie intensivă
Florentina Radu Ioniţă, comandatul Spitalului Militar, a anunţat că în unitatea pe care o conduce mai sunt internaţi nouă pacienţi, 2 la terapie intensivă şi 7 pacienţi stabili.
„Cei doi sunt în blocul operator de chirurgie plastică şi după ce vor fi pansaţi şi evaluaţi se va decide dacă este cazul, şi bănuim că este cazul, să fie transferaţi pe secţia de chirurgie plastică”, a spus medicul.
„Mai mult de jumătate din pacienţi au o stare gravă, dar nu să le pună viaţa în pericol, evoluţia poate să fie imprevizibilă de la oră la oră, dar ei sunt atent monitorizaţi”, a mai spus medicul.
Florentina Radu Ioniţă a mai spus că o pacientă de aici a fost tranferată la Viena „în condiţii bune, având în vedere că avea o stare destul de gravă, plămâni grav afectaţi”.
De asmenea, cel mai grav caz de la Spitalul Militar, un student la Politehnică, a fost transferat la Rotterdam. „Transportul a fost destul de dificil, a supravieţuit pentru că avea nev de suport de noradrenalină, avionul Spartan este bine presurizat, dar la înălţime sunt jocuri de presiune şi înseamnă o cu totul altă provocare pentru medic”, a precizat medicul.
Florentina Radu Ioniţă a mai spus că „în acest moment pacienţii nu doresc să plece” la spitale din străinătate.
Doi răniţi internaţi la Spitalul ”Floreasca” din Capitală au murit în această dimineaţă, după ce alţi nouă au decedat sâmbătă, şapte în spitale din Capitală şi doi în Olanda, unde fuseseră transferaţi.
Surse medicale au declarat pentru MEDIAFAX că la Spitalul Floreasca au murit Alexandra Rădulescu, care avea 26 de ani, şi un cetăţean turc.
Potrivit profesorului Ioan Lascăr, începând din a cincea zi este cea mai grea perioadă pentru răniţii în stare critică.
"La toţi cei patru decedaţi din Spitalul Floreasca le-a cedat plămânul. Este perioada complicaţiilor majore respiratorii. Este exact cum apare în literatura de specialitate, este o evoluţie exact ca la carte. Potrivit literaturii de specialitate, mortalitatea la aceşti pacienţi este între 30 şi 80 la sută, adică cel puţin trei şi maxim opt din zece pacienţi arşi în stare critică decedează. Acum este riscul vital, din cauza complicaţiilor majore. Oriunde pe această planetă evoluţia este aceeaşi. Nu se poate face nimic mai mult", a precizat, pentru MEDIAFAX, Ioan Lascăr, şeful Clinicii de chirurgie plastică din Spitalul Floreasca.