Numele unui fost parlamentar apare în scandalul operaţiilor estetice decontate din banii publici la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Pe lângă vedetele care ar fi dat mită pentru implanturi cu silicon, un fost senator PNL de Tulcea a plecat din spital cu un nas nou, spun anchetatorii.
Parlamentarul a plătit, conform intercepătărilor telefonice care apar în dosarul DNA, 1.400 de euro pentru o rinoplastie care, în acte, a fost declarată operaţie de corectare a unei deviaţii de sept.
Medicul Cristina Isac ar fi fost cea care l-a contactat pe fostul senator Daniel Iluşcă pentru a programa operaţia.
Pentru operaţia la nas, fostul parlamentar ar fi achitat banii direct în contul medicului. În acelaşi cont doctorul avea economii de 700.000 de euro. În plus, în casa sa anchetatorii au găsit 170.000 de euro.
Anchetatorii spun că fostul senator a făcut o rinoplastie, dar în acte diagnosticul a fost deviaţie de sept. La numărul de telefon al lui Daniel Iluşcă a răspuns o femeie, care infirmă acuzaţiile.
„Este o operaţie normală, o deviaţie de sept normală, fără nicio implicaţie, s-a sfârşit bine, dânsul este sănătos. A fost făcută la spital, pe asigurare”, a spus femeia care a răspuns la telefonul senatorului.
„Dacă vom fi chemaţi la Parchet, asta e, ne vom duce”, a adăugat aceasta.
Daniel Iluşcă a fost senator PNL de Tulcea din 2004 până în 2008. Acum este preşedintelele Asociaţiei Patronatului în Turism din Delta Dunării.