Procurorii DNA Ploieşti au prelungit, joi, măsura controlului judiciar luată faţă de cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, în dosarul în care acesta este urmărit penal pentru constituire de grup infracţional organizat, deturnare de fonduri europene şi evaziune fiscală.

Herţanu s-a prezentat la sediul DNA Ploieşti, unde procurorii anticorupţie i-au comunicat decizia de prelungire cu încă 60 de zile a măsurii preventive dispusă anterior faţă de el.

De asemenea, procurorii au prelungit măsura controlului judiciar şi în cazul oamenilor de afaceri Mihail Coman şi Vladimir Ciorbă, în sarcina cărora s-au reţinut aceleaşi infracţiuni, dar şi faţă de Ilie Drăgan, director al SC Grossmann Engineering Group, urmărit penal în acelaşi dosar pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi deturnare de fonduri europene destinate proiectului privind extinderea reţelei de canalizare a oraşului Comarnic.

Lucrările de la Comarnic fac parte dintr-un proiect mai amplu finanţat de Uniunea Europeană a cărui valoare este de aproximativ 200 de milioane de euro.

AGERPRES