Omul de afaceri craiovean Genică Boerică a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare, într-un dosar de returnări ilegale de TVA, sentinţa Curţii de Apel Craiova fiind definitivă, informează Mediafax.
Conform portatului Curţii de Apel Craiova, omul de afaceri craiovean Genică Boerică a primit o condamnare cu executare de şase ani de închisoare, sentinţa fiind pronunţată în 28 aprilie de Curtea de Apel Craiova, în dosarul privind returnări ilegale de TVA, în care au mai fost condamnaţi trei complici ai acestuia, respectiv Radu-Constantin Drăgan - doi ani de închisoare, Aurel Dorian Prie - trei ani de închisoare şi Florentin Şargarodschi, doi ani de închisoare, sentinţa fiind defintivă.
Boerică este acuzat, alături de ceilalţi trei bărbaţi, de constituirea, aderarea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat cu intenţia de a obţine ilegal rambursări de TVA de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj.
Potrivit anchetatorilor, aceştia au întocmit documente fictive de vânzare-cumpărare a unei plantaţii de viţă-de-vie, în suprafaţă de 25 de hectare, aparţinând unei ferme din judeţul Mehedinţi, în valoare de 6,98 milioane de lei, apoi au solicitat Direcţiei Generale a Finaţelor Publice Dolj, returnări ilegale de TVA în valoare de 1,12 milioane de lei, banii fiind viraţi în contul unei societăţi comerciale din Craiova, administrată de Drăgan Radu.
Iniţial, Tribunalul Dolj îl condamnase pe Genică Boerică la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul respectiv, el fiind acuzat de delapidare, înşelăciune şi evaziune fiscală.
Şase ani de închisoare cu executare pentru Genică Boerică
30 aprilie 2014
(52 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
80 de ambarcaţiuni, blocate de gheaţa de pe Dunăre
(30 ianuarie 2017)
33 vizualizări
Corsica: Atac cu arme automate asupra unor magazine cu specific musulman
(3 februarie 2016)
68 vizualizări
Doi şoferi, prinşi când conduceau cu viteze de peste 200 de kilometri pe oră pe Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea - Deva
(12 martie 2017)
39 vizualizări
Un vas de croazieră a ratat intrarea în Portul Constanţa
(1 octombrie 2013)
66 vizualizări
Abdullah Atas, acuzat de uciderea unui poliţist pe care l-a lovit cu maşina, condamnat la 22 de ani şi 10 luni de închisoare
(20 decembrie 2017)
53 vizualizări
Amânare, în cazul Adrian Năstase
(3 martie 2014)
49 vizualizări
Tânărul de 16 ani care a provocat accidentul în urma căruia şi-a pierdut viaţa o fată de 18 ani a fost reţinut; el este fiul unor magistraţi
(18 iulie 2018)
114 vizualizări
Lufthansa: Circa 1.000 de zboruri anulate miercuri din cauza grevei piloţilor; 140.000 de pasageri afectaţi
(9 septembrie 2015)
37 vizualizări
MRU, prim-vicepreşedinte PDL!
(20 iulie 2014)
46 vizualizări
Dan Radu Ruşanu execută arestul la domiciliu în Sinaia
(11 august 2014)
96 vizualizări
Un bărbat aflat la bordul unei nave care a trecut prin România, internat în Turcia cu suspiciuni de Ebola
(4 noiembrie 2014)
53 vizualizări
Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanţa, dus de Poliţie la DNA
(15 ianuarie 2014)
91 vizualizări
Directorul Aeroportului Timişoara, amendat şi rămas fără permis după ce a fost prins băut la volan
(21 august 2016)
32 vizualizări
Ioana Ducu şi Ioana Roşca au câştigat Roland Garros!
(7 iunie 2014)
69 vizualizări
Vitezoman, prins când "zbura" cu 216 km/oră, pe autostrada A3
(20 aprilie 2014)
58 vizualizări
Turcia blochează accesul la site-ul Charlie Hebdo
(6 martie 2015)
43 vizualizări
Reţea de nouă spărgători români în Franţa, destructurată în urma unei anchete de un an
(10 octombrie 2017)
42 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























