Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea depusă de DNA de prelungire a restului preventiv cu 30 de zile pentru deputatul Nicolae Păun. Pe 3 mai, acesta va fi pus în libertatea, sub control judiciar.
Deputatul Nicolae Păun a fost arestat pe 27 februarie, el fiind pus sub acuzare în dosarul în care mai este cercetat şi deputatul Mădălin Voicu.
Potrivit DNA, la iniţiativa Asociaţiei Partida Romilor "Pro Europa", a fost realizat, în toate judeţele României, în perioada 2010 - 2013, proiectul "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi", cu finanţare din fonduri europene. Prin implementarea proiectului se urmăreau mai multe aspecte, printre care crearea a 200 de noi locuri de muncă şi implicarea, în iniţiative de antreprenoriat social, a unui număr de peste 3.000 de persoane provenite din grupuri defavorizate.
DNA susţine că grupul ţintă, reprezentând 3.296 de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile, a fost constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanţii, aceştia din urmă neavând cunoştinţă despre faptul că au făcut parte din acest grup.
Procurorii mai arată că Nicolae Păun a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donaţie organizaţiei Asociaţia Partida Romilor 'Pro Europa', iar obiectivele proiectului nu au fost realizate.
Anchetatorii mai declară că sumele acordate ca finanţare sunt neeligibile în integralitatea lor, astfel că s-a creat un prejudiciu total de aproape 12,4 milioane lei (aproximativ 11 milioane lei reprezentând fonduri europene şi aproape 1,5 milioane lei de la bugetul de stat), având în vedere operaţiunile ilicite derulate de conducerea asociaţiei şi de către managementul proiectului.