Cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion pentru paraşutism amator, au anunţat mass-media finlandeze, citate de AFP.
Accidentul a avut loc în apropierea oraşului Jämijärvi (sud-vestul ţării) în cursul după-amiezii, potrivit unui comunicat al poliţiei naţionale, fără să precizeze numărul exact al celor decedaţi sau naţionalitatea pasagerilor.
După cum a informat cotidianul Helsingin Sanomat, la bordul avionului se aflau 11 persoane. Trei persoane, inclusiv pilotul, au reuşit să sară cu paraşutele din avion, înainte de impact, iar soarta celui de-al 11-lea pasager nu era cunoscută. Avionul de tip Comp Air 8 ar fi avut probleme la motor.
Aeroportul din Jämijärvi este frecventat de paraşutişti amatori. Un club local de paraşutism organizase duminică un program cu ocazia sărbătorilor de Paşti.