„Rezistenţa informaţională“ anunţă că în această dimineaţă în regiunea Doneţk are loc regruparea forţelor pentru operaţiunea anti-teroristă în baza decretului semnat ieri de preşedintele interimar A. Turcinov. „Au fost stabilite principalele obiective ale operaţiunii şi a fost realizat şi s-a început aplicarea planului de acţiuni. Principalul obiectiv este evitarea victimelor din populaţi civilă. Scenariul din regiunea Doneţk din ultimele zile va fi aplicat şi în regiunile vecine. Au fost intensificate controalele în zona de frontieră cu Federaţia Rusă. O parte a forţelor armate a Ucrainei este în stare totală de alertă militară“.
Presa rusă (Itar-tass) titrează că spre Slaviansk se deplasează tancuri iar spre Kramatorsk TAB-uri. Teroriştii ruşi anunţă că sunt pregătiţi să se apere.
Luni, 14 aprilie, următoarele clădiri erau ocupate de separatişti ruşi:
1. Lugansk: conducerea regională a SBU
2. Doneţk: clădirea administraţiei locale
3. Gorlovka: post de miliţie
4. Kramatorsk: post de miliţie şi consiliul local
5. Slaviansk: postul de miliţie şi al SBU
6.Enakievo: procuratura şi consiliul local
7. Mariupol: consiliul local,
8 Makeevka: consiliul local,
9 Harţîzsk: consiliul local.