Guvernul de la Chişinău speră că Uniunea Europeană va ajuta Republica Moldova dacă Rusia va întrerupe tranzitul de gaze pe teritoriul Ucrainei, conform ministrului moldovean al Economiei, Valeriu Lazăr, potrivit Mediafax.
„Sperăm că lucrurile nu vor merge atât de departe, dar, dacă se va ajunge la oprirea gazelor, sperăm că partenerii din cadrul UE ne vor ajuta“, a spus Valeriu Lazăr.
Potrivit ministrului Economiei, Republica Moldova ar putea primi gaze din România sau din zăcăminte de pe teritoriul Ucrainei.
Uniunea Europeană a îndemnat Rusia să respecte angajamentele privind furnizarea gazelor. „Uniunea Europeană este un client bun. Achiziţionează 70% din exporturile ruse de energie“, a declarat Pia Ahrenkilde-Hansen, purtătorul de cuvânt al Executivului de la Bruxelles. „Aşteptăm ca furnizorii să respecte angajamentele şi este în interesul tuturor ca energia să nu fie utilizată ca instrument politic“, a subliniat oficialul CE.
Preşedintele Vladimir Putin a dat asigurări că Rusia intenţionează să îşi îndeplinească obligaţiile privind livrarea gazelor spre ţările europene, dar nu poate garanta tranzitul pe teritoriul Ucrainei, pentru că acesta depinde de Kiev.
Vladimir Putin a trimis liderilor din 18 ţări, inclusiv celor din România şi Republica Moldova, o scrisoare privind riscurile economice asociate crizei ucrainene.
„Grupul rus Gazprom va fi nevoit să treacă la plata în avans pentru livrările de gaze destinate Ucrainei, iar, în cazul în care condiţiile de plată nu vor fi respectate, livrările de gaze pot fi oprite sau limitate“, a atras atenţia Putin, propunând soluţionarea problemelor economice ale Ucrainei „pe picior de egalitate cu partenerii europeni“.