Mircea Diaconu a depus la Tribunalul Bucureşti o contestaţie împotriva deciziei Biroului Electoral Central (BEC) prin care i-a fost respinsă candidatura la alegerile pentru Parlamentul European, instanţa stabilind pentru vineri judecarea acestei contestaţii, scrie Jurnalul Naţional. Hotărârea BEC a fost luată miercuri şi s-a întemeiat pe o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2012, prin care Mircea Diaconu a fost declarat în stare de incompatibilitate, având interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani.
Pe 26 martie, Agenţia Naţională de Integritate a informat BEC că Mircea Diaconu nu îndeplineşte condiţiile legale pentru validarea candidaturii acestuia pentru Parlamentul European.
Astfel, potrivit unei decizii emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, starea de incompatibilitate în care s-a aflat domnul Mircea Diaconu a fost menţinută definitiv şi irevocabil, acesta aflându-se şi sub interdicţia prevăzută de lege de a ocupa o funcţie eligibilă timp de trei ani“, preciza ANI într-un comunicat.
Astfel, prin funcţie eligibilă se înţelege orice funcţie aleasă, întrucât legislaţia nu face distincţie între funcţiile eligibile din cadrul Parlamentului României, Parlamentului European – sau alte categorii de autorităţi formate ca urmare a unui proces electiv.