În urma celor 16 percheziţii efectuate, astăzi, în judeţul Prahova, la sediul unei societăţi comerciale şi la locuinţele mai multor persoane bănuite de furturi din locuinţe, au fost ridicate bijuterii, ceasuri, bani şi echipamente electronice. De asemenea, nouă persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Din imobilele perchiziţionate de poliţişti, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 100 de grame de bijuterii, posibil din aur, 150 de grame de bijuterii posibil din argint şi din alte metale comune, 50 de monede de colecţie, 26 de ceasuri de mână şi de buzunar, precum şi 2.350 de lei şi 300 de euro.

De asemenea, poliţiştii de investigaţii criminale au ridicat, pentru cercetări, un dispozitiv cu ultra-sunete, folosit pentru îndepărtarea animalelor de pază, un dispozitiv cu electro-şocuri, un laptop şi două tablete, bunuri susceptibile a proveni din comiterea faptelor ilicite şi pentru comiterea de infracţiuni, precum şi alte mijloace materiale de probă.
Totodată, nouă persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Reamintim faptul că, în acestă dimineaţă, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, sub coordonarea prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, au efectuat 16 percheziţii în Ploieşti, Vălenii de Munte, Măneciu, Măgurele, Boldeşti – Scăeni, Gura Vitioarei, Predealul - Sărari, Izvoarele şi Teişani, la sediul unei societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt. Prejudiciul creat prin activitatea infracţională este estimat la 700.000 lei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale