Magistraţii instanţei supreme au decis, vineri, să trimită spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti dosarul în care pedepsele primite de Omar Hayssam în cele trei procese în care a fost condamnat definitiv au fost contopite, stabilindu-se o pedeapsă finală de 23 de ani şi patru luni.
Potrivit reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a desfiinţat hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, de contopire a pedepselor, care a fost atacată atât de procurori, cât şi de sirian, şi a trimis cauza spre rejudecare.
În 30 octombrie, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au stabilit o pedeapsă de 23 de ani şi patru luni de închisoare şi cinci ani interzicerea dreptului de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale pentru Omar Hayssam, în dosarele răpirii celor trei jurnalişti, înşelăciunii în cazul "Volvo" şi fraudelor din dosarul cauza "Foresta Nehoiu".
Decizia magistraţilor Curţii de Apel Ploieşti a fost luată în baza noilor prevederi penale şi în urma sesizării primite de la Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Mărgineni, unde Omar este încarcerat. Hotărârea a fost contestată de Omar Hayssam, dar şi de procurori.
După descontopirea pedepselor în cele trei dosare şi scăderea lor în baza prevederilor penale mai favorabile, judecătorii au aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 13 ani şi patru luni închisoare din dosarul răpirii jurnaliştilor, la care au adăugat un spor de o treime din totalul de 30 de ani al pedepselor aplicate în celelalte două dosare în care sirianul a fost condamnat definitiv, pedeapsa rezultată fiind de 23 de ani şi patru luni de închisoare, cu o pedeapsă complementară de cinci ani interzicerea dreptului de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale.
Omar Hayssam este încarcerat în Penitenciarul Mărgineni din judeţul Dâmboviţa, fiind condamnat definitiv, în cele trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul "Volvo" şi fraude în cauza "Foresta Nehoiu".