Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a discutat sâmbătă, prin telefon, cu secretarul american de Stat John Kerry despre situaţia din Siria, în contextul reluării, la 10 februarie, a negocierilor între regimul sirian şi opoziţie, a anunţat diplomaţia rusă într-un comunicat, relatează AFP, conform Mediafax.
 
În cursul acestei convorbiri telefonice, care a avut loc la iniţiativa Washingtonului, cei doi miniştri "au evocat situaţia din Siria, în contextul reluării, la 10 februarie, la Geneva, a negocierilor de pace dintre ambele părţi", a precizat Ministerul rus de Externe.
 
De asemenea, Lavrov şi Kerry au discutat despre consolidarea relaţiilor bilaterale, a adăugat această sursă.  
 
Negocierile de la Geneva între reprezentanţii regimului Bashar al-Assad şi cei ai opoziţiei au loc sub egida mediatorului internaţional Lakhdar Brahimi.
 
Regimul de la Damasc insistă asupra faptului că prioritatea discuţiilor de la Geneva trebuie să fie terorismul, calificându-i pe rebeli drept "terorişti", în timp ce opoziţia cere înlăturarea preşedintelui Bashar al-Assad de la putere şi formarea unui guvern de tranziţie în care actualul preşedinte să nu deţină niciun rol.